Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Recepționarea lotului 2 de sisteme de evacuare a personalului contaminat cu agenți biologici
Dispozitivele medicale recepționate, produse în serie după proiectul de cercetare-dezvoltare – „Sistem de evacuare a personalului contaminat cu agenți biologici – BIOEVAC”, dezvoltat de cercetători științifici militari din Centrul de Cercetare Științifică pentru Apărare CBRN și Ecologie, fac parte din comanda adresată de MApN către SC STIMPEX SA, care prevede livrarea unui număr de minim 100 de echipamente.
Sistemele de evacuare a personalului contaminat cu agenți biologici – BIOEVAC, recepționate vor fi distribuite, prin Direcția medicală, sistemului medical național.
Producția de izolete va continua și în cursul săptămânilor viitoare, pentru a asigura necesarul în creștere, al formațiunilor medicale ale MApN.
***
Sistemul de evacuare a personalului contaminat cu agenți biologici – BIOEVAC asigură izolarea temporară și transportul în siguranță al personalului suspect sau confirmat a fi contaminat cu agenți biologici, inclusiv SARS-CoV-2, și este dotat cu un sistem de filtro-ventilație cu presiune negativă. Produsul, dezvoltat de cercetătorii militari împreună cu medicii militari, îndeplinește standardele de securitate pentru prevenirea riscurilor de contaminare în zona de izolare și pe traseul de transport al persoanei infestate.
Proiectul de cercetare-dezvoltare a fost derulat de Centrul de Cercetare Științifică pentru Apărare CBRN și Ecologie din cadrul Agenției de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare (ACTTM), structură aflată în subordinea Departamentului pentru armamente, și Centrul de Cercetări Științifice Medico-Militare, aflat în subordinea Direcției Medicale a MApN.
Biroul presă