Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Militarul român transferat în Germania pentru îngrijiri medicale a decedat
Militarul avea 51 de ani, era căsătorit și avea doi copii. Era angajat în M.Ap.N. din anul 1989 și participa la a treia misiune în Afganistan.
Militarul se afla în misiune cu Batalionul 21 Protecția Forței ”Viperele Negre” și suferise o ruptură de anevrism cerebral miercuri, în data de 11 martie. După stabilizarea de către echipa medicală a batalionului, militarul a fost internat de urgență la spitalul american ROL 3 din Baza Aeriană Kandahar, de unde a fost transferat, în noaptea de 12 spre 13 martie, pe cale aeriană, în Germania, la Centrul Medical Regional din Landstuhl al Armatei SUA. Din păcate, cu toate eforturile medicilor, plutonierul adjutant principal Gicu-Florin Spulber nu a supraviețuit.
Conducerea Ministerului Apărării Naționale este alături de familia îndoliată și transmite, în numele întregului personal, sincere condoleanțe.
Biroul presă