Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Întrevederea ministrului apărării naționale cu subsecretarul general ONU pentru operații de menținere a păcii
Întâlnirea celor doi demnitari a reprezentat o bună ocazie de a reafirma angajamentul României pentru consolidarea securității la nivel internațional, printr-o implicare activă în cadrul misiunilor și operațiilor de pace derulate sub egida ONU. În acest context, Jean-Pierre Lacroix a reiterat aprecierea conducerii Organizației față de participarea României, cu un detașament de elicoptere de transport, în cadrul Misiunii ONU integrate de stabilizare din Mali (MINUSMA), în perioada 15 octombrie 2019-14 octombrie 2020.
În cadrul discuțiilor au fost prezentate, de asemenea, elementele de actualitate ale acțiunilor întreprinse de ONU în vederea implementării inițiativei Action for Peacekeeping a secretarului general al Organizației, lansată în martie 2018, care are ca obiectiv creșterea eficienței operațiilor de pace. Acest deziderat se bazează pe un proces de intensificare a pregătirii misiunilor și pe punerea la dispoziția organizației, de statele membre, a unor capabilități militare robuste și credibile, care să permită îndeplinirea cu succes a mandatelor încredințate de către Consiliul de Securitate al ONU.
Biroul presă