Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Întâlnire româno-ungară la nivel de experți în domeniul mormintelor și operelor comemorative de război, la București
Delegația ungară a fost salutată de către Nicolae Nasta, secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, care a evidențiat importanța dialogului bilateral în domeniul comemorării morților de război și cel al îngrijirii mormintelor și monumentelor dedicate acestora.
Pe agenda întrevederii s-a aflat și problematica Cimitirului eroilor de la Valea Uzului, necropolă de război cu caracter multinațional. Dialogul purtat în acest context a avut în vedere principiile și normele dreptului internațional umanitar, dispozițiile Convențiilor de la Geneva din 12 august 1949 cu privire la protecția victimelor de război și ale Protocoalelor adiționale la acestea din 8 iunie 1977, prevederile tratatelor internaționale incidente domeniului și pe cele ale legislației naționale specifice în vigoare, precum și cele prevăzute de Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Ungare privind regimul juridic al mormintelor ungare de război din România și al mormintelor române de război din Republica Ungară, semnat la București la 6 martie 2008.
Totodată, Părțile au subliniat importanța unei comunicări deschise și pragmatice, fără accente emoționale, în consonanță cu valorile europene și euroatlantice și cu Parteneriatul Strategic dintre România si Ungaria, care poate duce la rezolvarea situațiilor de orice natură și poate aplana eventualele neînțelegeri.
În acest sens, s-a convenit deplasarea, la o dată stabilită de comun acord, a unei comisii alcătuită din reprezentanții tuturor statelor care au morți de război înhumați în Cimitirul eroilor de la Valea Uzului pentru realizarea unei cercetări pe întreaga suprafață a necropolei de război, plecând de la datele evidențiate de documentele de arhivă deținute de părțile implicate.
De asemenea, partea română a informat partea ungară cu privire la procesul de analiză derulat în prezent în vederea preluării în administrare, de către Ministerul Apărării Naționale, a Cimitirului eroilor de la Valea Uzului, inclusiv din perspectiva faptului că în această necropolă sunt înhumați militari de mai multe naționalități.
În cadrul discuțiilor s-au mai realizat informări reciproce privind derularea de proiecte de restaurare/amenajare a unor monumente și cimitire ale eroilor, precum și privind starea de întreținere a unor obiective comemorative de interes, aspecte ce vor fi analizate și concretizate, ulterior, în conformitate cu prevederile Acordului bilateral în domeniul mormintelor de război.
Șefii celor două delegații au exprimat dorința continuării colaborării între România și Ungaria în domeniul comemorării morților de război și cel al îngrijirii mormintelor și operelor comemorative de război dedicate acestora.
* * *
Cimitirul Eroilor de la Valea Uzului a luat ființă, în perioada 1926-1927, urmare a unei ample activități de centralizare a osemintelor eroilor descoperite pe Valea Uzului, efectuate de Societatea „Cultul Eroilor“.
Deși statisticile privind cimitirul eroilor de la Valea Uzului nu sunt fără echivoc, caracterul multinațional al cimitirului este evident, în cadrul acestuia fiind centralizați eroi de mai multe naționalități. Potrivit unei statistici din 18 ianuarie 1928, lângă mormintele celor 350 de morți de război din 1917, Societatea a centralizat osemintele a 847 morți de război, dintre care: 170 identificați nominal (unguri -108, germani - 43, români - 8, ruși - 4, sârbi - 3, italieni - 2 și austrieci - 2), 435 neidentificați nominal (unguri - 336, germani - 78, ruși - 18 și români - 3) și 242 necunoscuți.
În total, în Cimitirul de onoare din satul Valea Uzului au fost centralizate osemintele a 1.197 morți de război (350 în anul 1917 și 847 în perioada 1926-1927).
Potrivit documentelor întocmite de Crucea Roșie Română și datate la nivelul anilor '70, în anul 1944, în Cimitirul eroilor de la Valea Uzului au fost înhumați 40 de militari germani, din care 27 identificați nominal și 13 neidentificați nominal.
În ceea ce privește numărul militarilor români înhumați în acest cimitir, față de situația statistică din anul 1928 (când sunt menționați în evidență 11 eroi români, dintre care 8 identificați nominal și 3 neidentificați nominal), „Fișa de evidență a cimitirului” din anul 1988 (care nu menționează nicio sursă documentară), face trimitere la 148 de morți de război români, în contextul în care cei care au întocmit fișa din 1988 au însumat morții de război români identificați nominal de la Valea Uzului (19), cu morții de război români identificați nominal la Poiana Uzului (130), un alt loc de înhumare din Primul Război Mondial, desființat în perioada interbelică, osemintele fiind centralizate în Cimitirul eroilor din orașul Comănești, jud. Bacău.
Biroul presă