Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Secretarul de stat Nicolae Nasta, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe
Dezbaterile reuniunii au abordat progresele înregistrate în implementarea Strategiei globale a UE în domeniul securității și apărării. Astfel, au fost discutate subiecte precum coerența inițiativelor de apărare (PESCO – cooperarea structurată permanentă, CARD – procesul de revizuire coordonată anuală a apărării, EDF – Fondul european de apărare), progresele înregistrate în cooperarea NATO – UE și participarea statelor terțe la proiectele PESCO.
În acest context, secretarul de stat Nasta a susținut necesitatea unei abordări realiste și pragmatice privind asigurarea coerenței între inițiativele Uniunii Europene, complementaritatea cu procesele similare de la nivelul altor organizații internaționale și importanța participării statelor terțe la proiectele PESCO. De asemenea, a evidențiat contribuția acestor inițiative la consolidarea profilului UE de actor global relevant, subliniind că aceste inițiative, prin aportul pe linie operațională și de capabilități, pot avea un rol esențial în echilibrarea contribuției europene pe linia apărării și o mai bună partajare a eforturilor în relația trans-atlantică.
Secretarul de stat Nasta a pledat pentru o aprofundare a cooperării UE-NATO. Astfel, oficialul român a accentuat importanța implementării setului comun de propuneri privind creșterea cooperării între cele două organizații, agreat la Summit-urile aliate de la Varșovia 2016, respectiv Bruxelles 2018, cu asigurarea complementarității acțiunilor acestora, și a evidențiat domeniul mobilității militare ca proiect-etalon al cooperării UE-NATO, exprimând, totodată, angajamentul României de a intensifica eforturile pe acest palier.
Biroul presă