Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Ceremonia dedicată Zilei Victoriei, la Zvolen
În timpul ceremoniei, secretarul de stat a depus o coroană de flori în memoria eroilor români care au murit pentru eliberarea Slovaciei.
Manifestarea a fost organizată cu prilejul împlinirii a 74 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, conflagrație care a marcat semnificativ istoria contemporană prin schimbările geopolitice, culturale și economice pe care le-a produs.
Armata României a participat la luptele care s-au dat de pe actualul teritoriu al Slovaciei în scopul eliberării populației de sub ocupația inamică de la acea vreme. Conform datelor deținute până în prezent, numărul militarilor români căzuți la datorie în acele bătălii este de 15.077, iar principalele locuri de înhumare ale acestora sunt Zvolen (10.384) și Banska Bistrica (1.720).
Biroul presă