Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Ceremonii organizate de M.Ap.N. cu prilejul zilei de 9 mai
În București, activitatea va avea loc, de la ora 8.30, la Monumentul Eroilor Patriei din Al Doilea Război Mondial (esplanada Universității Naționale de Apărare „Carol I”).
x x x
La 9 mai 1945 a fost semnat, la cartierul general sovietic din Berlin, actul de capitulare necondiționată a Germaniei, care a marcat astfel sfârșitul, în Europa, al celei mai mari și mai sângeroase conflagrații mondiale din toate timpurile - Al Doilea Război Mondial.
De la declarația din 9 mai 1950 a ministrului de Externe al Franței, Robert Schuman, considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene, țările europene și-au concentrat energiile către stabilirea unei noi forme de cooperare politică, menită să înlăture posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei. Un an mai târziu, a fost semnat Tratatul de la Paris, care prevedea crearea unui astfel de organism, Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, devenită ulterior parte a Uniunii Europene.
Pentru România, 9 mai are și o a treia semnificație, fiind ziua în care, în 1877, Mihail Kogălniceanu rostea, în plenul Adunării Deputaților, Declarația de Independență a României, act care consfințea înscrierea definitivă a țării pe harta Europei. Afirmarea neatârnării României avea să fie împlinită, în lunile următoare, de către Armată, pe câmpurile de bătălie de la Grivița, Smârdan și alte redute cucerite cu sânge și sacrificii.
Biroul presă