Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Crosul veteranilor de război VeteRUN, ediția a IV-a, București 2019
Competiția, organizată în parteneriat cu Primăria Sectorului 1 București și cu sprijinul Asociației Naționale a Veteranilor de Război, este o mișcare populară prin care cetățenii, alături de militari ai Armatei României, își pot arăta respectul și prețuirea pentru veteranii de război, răniții, invalizii și urmașii celor decedați în urma participării la cel de-Al Doilea Război Mondial.
Crosul dedicat veteranilor de război se va desfășura în București, între orele 10.00 și 13.00, pe traseul Parcul Herăstrău (parcarea Pavilionul H), șos. Kiseleff - Arcul de Triumf - Piața Victoriei - Bulevardul Aviatorilor - Bulevardul Constantin Prezan - șos. Kiseleff. Constituirea grupelor de participanți se va face în parcarea Parcului Herăstrău (în zona Pavilionul H), unde va fi organizată și o expoziție de tehnică militară.
La întrecerea sportivă vor lua parte copii legitimați la Clubul Sportiv al Armatei „Steaua”, elevi de la Colegiul Național Militar “Dimitrie Cantemir” din Breaza, militari care au participat la misiuni în teatrele de operații din Afganistan, Irak și Balcanii de Vest, copii, tineri și adulți care doresc să-i onoreze pe veteranii de război.
Înscrierea în sistemul online continuă până pe data de 01 mai, ora 23.00. După această dată se pot face face înscrieri la Palatul Cercului Militar Național (str. Constantin Mille nr. 1), în perioada 2-4 mai, între orele 12.00 și 20.00, iar pe data de 5 mai, între orele 7.30 și 09.00, la intrarea în Parcul Herăstrău - Pavilionul H. Participarea la acest eveniment este gratuită.
Alergătorii înscriși online până pe data de 1 mai, ora 23.00, pot obține kiturile de concurs de la punctul de ridicare amenajat la Palatul Cercului Militar Național, în perioada 2-4 mai, între orele 12.00 – 20.00 și pe data de 5 mai, între orele 07.30-09.00, de la intrarea în Parcul Herăstrău - Pavilionul H.
Pentru prima dată, în cadrul acestei ediții, pe data de 5 mai, la ora 10.00 va fi dat startul CROSULUI PENTRU PERSOANELE CU DEFICIENȚE LOCOMOTORII care se deplasează în fotolii rulante.
Adulții vor alerga în cadrul probei CROSUL ADULȚILOR, de la ora 10.15, iar adolescenții, la CROSUL ADOLESCENȚILOR, de la ora 10.20. În cadrul probei CROSUL COPIILOR, copiii cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani vor alerga de la ora 10.25, iar cei cu vârste între 7 și 10 ani, de la 10.30.
Vor fi premiați participanții care se clasează pe primele trei locuri la categoria lor de vârstă și de gen.
Premiul pentru copii constă în diplomă, medalie și vete-raniță (cu articole sportive). Câștigătorii adolescenți vor primi suplimentar o invitație la unul dintre concertele lunii mai organizate de Berăria H.
Premiul pentru adulți constă în diplomă, medalie, o invitație pentru două persoane la unul dintre concertele lunii mai organizate de Berăria H și premii oferite de către sponsorii evenimentului. Totodată, adulții premiați vor putea aplica la Programul „Militar pentru o zi” care se desfășoară într-una dintre unitățile Armatei României implicate în program. Pentru al patrulea an consecutiv, se vor acorda Premiul pentru cel mai vârstnic alergător și Premiul pentru cea mai vârstnică alergătoare.
La festivitatea de premiere vor participa sportivi de renume ai Clubului Sportiv al Armatei „Steaua”.
Crosul este organizat cu sprijinul Berăriei H, Aztec Inflatables, World Class România, Turbomecanica, TNT Production, Roua Development, Best Foods Production, Romit Project Consult, Zen Gravity, Jidvei Romania, Z Spotmedia și Aerofina.
Detalii privind regulamentul, distanțele traseelor și programul complet al evenimentului pot fi obținute accesând link-ul http://veterun.armataromaniei.ro/ și facebook VeteRUN MApN.
Clipul publicitar al crosului poate fi vizionat aici.
Persoană de contact pentru detalii suplimentare: colonel Gavrilă Mihail-Andrei, tel. 0723327448.
x x x
În cadrul evenimentului, militarii Batalionului 2 Infanterie ”Călugăreni” și ai Batalionului 495 Parașutiști ”Căpitan Ștefan Șoverth” vor alerga și pentru pentru camaradul lor, caporalul Marius Bunget, care luptă pentru viața copilului său în vârstă de 3 ani, Darius Ștefan Bunget, diagnosticat cu o boală foarte gravă.
Cazul lui Darius Bunget:
”Avea un an și 7 luni când a început această luptă contracronometru. Debutul bolii s-a materializat prin apariția unei formațiuni in regiunea fesieră dreaptă.
Micuțul Darius a fost internat de urgență. Diagnosticul i-a lăsat pe părinți fără glas: Tumoare malignă țesut conjunctiv și alte țesuturi moi ale bazinului.
Darius a trecut printr-o operație grea, un tratament de tipul HighRisk și ZECE serii de chimioterapie, dintre care ultimele trei în Franța. După ce s-a întors în țară, a urmat chimioterapie de întreținere pânâ în 21 martie, anul acesta.
Luna trecută problemele au escaladat într-un mod nefavorabil și micuțul Darius are dureri mari. Rezultatele sunt copleșitoare: masă tumorală 74/59/147 mm care apasă pe aorta abdominală infrarenală, pe venele renale și pe artere, comprimând vezica urinară.
În prezent, Darius este sedat cu morfină pentru a putea face față durerii. Toate acestea la numai 3 anișori!
Singura lui șansă este transferul în Turcia, pentru care părinții trebuie să strângă, de nicăieri, suma de 60 000 de euro...”
Conturi:
💳 RO 91 RNCB 0669 0356 2882 0001 - Bunget Marius Gabriel
💳 RO 53 BTRL RON CRT 039 255 1301 - Bunget Simona
💳 RO 80 RNCB 0669 0356 2882 0005 Cont EURO Bunget Marius
Biroul presă