Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Reuniune a Comitetului mixt româno-american, la București
Delegația României a fost condusă de secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Nicolae Nasta, și a cuprins experți și invitați din Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Afacerilor Externe.
Delegația SUA a fost condusă de generalul maior David Julazadeh, director pentru planuri, politici, strategii și capabilități la Comandamentul Forțelor SUA în Europa (US EUCOM), și a inclus experți și invitați din cadrul acestui comandament, din cadrul Comandamentului Forțelor Terestre (USAREUR), Comandamentul Forțelor Aeriene (USAFE), Comandamentul Forțelor Navale (NAVEUR), precum și din cadrul Ambasadei SUA de la București.
Membrii delegațiilor au purtat discuții referitoare la calendarul exercițiilor bilaterale și multinaționale, inclusiv în cadrul NATO, planificate să se desfășoare în cursul anului curent și în 2020 pe teritoriul României, proiectele de investiții dezvoltate de SUA și cele cu finanțare națională, în facilitățile și zonele convenite, precum și alte aspecte practice în sprijinul implementării prevederilor acordurilor bilaterale România-SUA gestionate de către Comitetul Mixt Româno-American.
Cu acest prilej, delegația română a mulțumit partenerului strategic pentru contribuția semnificativă cu forțe și tehnică în cadrul exercițiilor planificate și a reiterat disponibilitatea furnizării sprijinului logistic al națiunii gazdă și asigurării măsurilor de protecție a forței pe timpul desfășurării exercițiilor.
Subiectul proiectelor de investiții dezvoltate de SUA și cele cu finanțare națională a reprezentat un alt punct important pe agenda discuțiilor, având în vedere că în anii următori este prevăzută extinderea bazelor aeriene de la Mihail Kogălniceanu și Câmpia Turzii, demers pentru care atât țara noastră, cât și partenerul SUA vor aloca sume importante.
În marja reuniunii, participanții au abordat și subiecte privind provocările curente de securitate în regiunea Mării Negre și mobilitatea militară, subliniind, pe de o parte, necesitatea continuării consolidării partenerului strategic cu SUA în domeniul apărării, atât în format bilateral, cât și în cadrul Alianței Nord-Atlantice, iar pe de altă parte necesitatea modernizării și adaptării infrastructurii de transport la cerințele mobilității militare, concomitent cu înlesnirea procedurilor diplomatice și birocratice pentru mărirea capacității de mișcare a forțelor armate, conform angajamentelor asumate de România în cadrul Cooperării Permanente Structurale (PESCO) a Uniunii Europene.
Biroul presă