Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Exercițiul NATO cu focus medical Vigorous Warrior 19, în România
Componenta practică a exercițiului (LIVEX) se va desfășura, între 7 și 12 aprilie, la Centrul de Instruire din Cincu, ultima zi fiind dedicată Distinșilor Vizitatori, eveniment care va fi deschis și pentru mass-media.
Secvența acțională a exercițiului VW19 se va desfășura în mai multe zone din București, în zilele de 11 și 12 aprilie, și are ca scop acțiunea coerentă și combinată a entităților medicale militare și civile, atât naționale cât și multinaționale. Acțiunea se va desfășura în cooperare cu Departamentul pentru Situații de Urgență și cu sprijinul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central ,,Dr. Carol Davila”.
***
Scopul exercițiului VW19 îl reprezintă instruirea în comun în vederea acordării suportului medical multinațional în operațiile desfășurate de NATO. Astfel, se exersează procedurile necesare oferirii îngrijirii medicale continue, evacuării medicale strategice, creșterii nivelului de pregătire și răspuns la un posibil incident chimic, biologic, radiologic sau cu dispozitive improvizate. De asemenea, se are în vedere dezvoltarea conceptelor, experimentarea și încorporarea sistemelor de pregătire avansată pe bază de tehnologie în acest domeniu.
La exercițiul medical întrunit multi-nivel și multinațional al NATO, organizat de Statul Major al Apărării în colaborare cu Direcția Medicală a Ministerului Apărării Naționale și Centrul de Excelență NATO pentru Medicină Militară, vor lua parte reprezentanți din 38 de națiuni, majoritatea fiind membre ale NATO. De asemenea, VW19 va avea și o componentă civilă, în cadrul căreia vor participa 10 organizații diferite.
Materiale informative referitoare la exercițiu vor fi încărcate zilnic, începând din data de 7 aprilie, pe site-ul Statului Major al Apărării: http://www.defense.ro/vigorouswarrior19.
Detalii suplimentare pentru presă pot fi oferite de maiorul Claudiu Panait, tel. 0760.303.664 sau 0786.850.142, email: relatiipublice.smap@gmail.com.
Biroul presă