Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Aniversare la Institutul ”Cantacuzino”
„În toată perioada de existență, de aproape un veac, oamenii au fost, fără îndoială, cea mai valoroasă resursă a Institutului „Cantacuzino”. Realizările remarcabile din domeniul medical ale cercetătorilor de aici au făcut ca Institutul să fie cunoscut și respectat în întreaga lume. Am toată încrederea că vom reuși, împreună cu dumneavoastră, cei care v-ați alăturat echipei de astăzi a Institutului Cantacuzino, să readucem instituția în avangarda cercetării științifice românești, europene și mondiale, precum și refacerea capacităților de producție pentru vaccinurile și produsele medicale pentru care era atât de apreciat în trecut. Vă asigur de întregul sprijin al conducerii Ministerului Apărării Naționale și sunt convins că centenarul Institutului Cantacuzino ne va găsi mult mai aproape de realizarea ambițioaselor obiective asumate împreună”, a declarat secretarul de stat Mihai Dan Chirică.
„Omagiem astăzi acest tezaur al cercetării românești - Institutul Cantacuzino și depunem eforturi pentru ca acesta să-și îndeplinească, în continuare, menirea și rațiunea pentru care a fost creat, respectiv de promovare a sănătății publice prin cercetare de înaltă calitate și interdisciplinară și prin activități de monitorizare, prevenire și control al bolilor transmisibile”, a subliniat, în alocuțiunea sa, comandantul Institutului ”Cantacuzino”, colonel dr. Petrișor Jalbă.
După intonarea imnului național, oficierea slujbei religioase și rostirea alocuțiunilor, oaspeții de onoare împreună cu personalul Institutului ”Cantacuzino” au plantat 50 de puieți de castan, tei și stejar în incinta institutului, aflat în inima capitalei României. Sub deviza ”Verde pentru Viață”, acțiunea s-a încadrat în campania ”Luna Pădurii”, ce se desfășoară la nivel mondial, în fiecare an, în perioada 15 martie -15 aprilie.
Activitatea s-a încheiat cu vizitarea ariei de producție a SOD-ului natural, bine-cunoscutul antioxidant produs de Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.
* * *
Institutul „Cantacuzino” a fost înființat la 1 aprilie 1921, prin Înaltul Decret emis de Regele Ferdinand I, sub denumirea de Institutul de Seruri și Vaccinuri „Dr. I. Cantacuzino".
De-a lungul existenței sale, în Institutul Cantacuzino s-au efectuat cercetări în toate domeniile importante ale microbiologiei și științelor conexe, s-au produs o serie de vaccinuri si seruri terapeutice, specialiștii săi fiind implicați în activități de sănătate publică (în special prin activitatea de îndrumare metodologică a Institutelor de sănătate publică din România), de supraveghere epidemiologică a teritoriului, de documentare și pregătire a personalului medical de specialitate.
Școala științifică ce s-a format în și pe lângă Institutul Cantacuzino a concentrat eforturile de cercetare în domeniile microbiologiei si patologiei experimentale, favorizând dezvoltarea acestora în România. Institutul Cantacuzino a devenit treptat unul dintre cele mai importante centre de cercetare în domeniile științelor biomedicale, igienă și epidemiologie, patologie comparată și patologie infecțioasă, biochimie, enzimologie, imunologie, etc.
Pe lângă activitatea științifică, în institut se desfășoară și o susținută activitate de sănătate publică, concentrată în Centre de Referință. Institutul Cantacuzino găzduiește astfel Colecția Națională de Tulpini Microbiene și o serie de colecții de tulpini virale de referință.
În instituție se desfășoară și o intensă activitate de învățământ, în cadrul catedrei de Microbiologie si Epidemiologie a Facultății de Medicină din UMF „Carol Davila”, București, (cursuri și lucrări practice pentru studenți, cursuri, demonstrații și stagii practice pentru medici rezidenți, stagii și cursuri de pregătire medicală continuă pentru medici specialiști microbiologi, epidemiologi și biologi). În laboratoarele institutului, absolvenții facultăților de medicină și biologie își pregătesc tezele de licență și de doctorat. În cadrul Centrului de învățământ „Jacques Monod", centru realizat cu sprijinul Institutului Pasteur din Paris, se organizează cursuri de perfecționare cu participare internațională, conferințe și sesiuni științifice.
Din 2017, Institutul a intrat în subordinea Ministerului Apărării Naționale, sub denumirea de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, cu scopul de a-l revigora și a se relua producția de vaccinuri și de alte produse prin care a fost renumit.
Biroul presă