Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Conferință privind cercetarea și inovarea în domeniul capabilităților pentru apărăre, la Palatul Parlamentului
Conferința este organizată de Ministerul Apărării Naționale prin Departamentul pentru Armamente, în colaborare cu Agenția Europeană de Apărare (EDA), iar la activitate au fost invitați să participe reprezentanți din cadrul ministerelor apărării, centrelor de cercetare, precum și din industria de apărare din țările membre ale Uniunii Europene.
Participanții la conferință vor dezbate, în cadrul a trei paneluri de discuții - Probleme actuale privind prioritizarea instrumentelor pentru cercetarea în domeniul apărării, Fondul European pentru Apărare și impactul acestuia asupra cercetării din domeniul apărării, respectiv Proiectele colaborative R&T în domeniul cercetării pentru apărare.
Informații practice:
1) ACREDITARE:
- Accesul jurnaliștilor la reuniune se va face exclusiv în baza acreditării de presă, care se realizează pe site-ul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene la adresa: https://accreditation.romania2019.eu/;
- Termenul limită pentru acreditare este 16 martie 2019;
- Ecusoanele de acreditare pot fi ridicate exclusiv de la Palatul Parlamentului - Centrul de Acreditare al Președinției României la Consiliul UE, situat la intrarea S2 (București, Str. Izvor, nr. 2-4);
- Pentru ridicarea ecusoanelor de acreditare este nevoie să prezentați aprobarea acreditării și cartea de identitate sau pașaportul;
- Reamintim faptul că reprezentanții mass-media care s-au acreditat la toate evenimentele din cadrul Președinției vor trebui să reconfirme participarea pentru fiecare eveniment în parte, inclusiv pentru Conferința privind cercetarea și inovarea în domeniul capabilităților pentru apărare.
2. CENTRUL DE PRESĂ:
- Pe durata reuniunii, Centrul de Presă va funcționa la Palatul Parlamentului (București, Str. Izvor, nr. 2-4), intrarea A3/S2;
- Imagini de la activități vor putea fi preluate de la TVR, broadcaster oficial al Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.
3. PROGRAM MEDIA PRELIMINAR:
Marți, 26 martie 2019:
– Între orele 09.30-18.00: Lucrările conferinței sunt deschise mass-media;
– Între orele 11.00-11.30: Declarații de presă ale reprezentanților M.Ap.N. și EDA.
Biroul presă