
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Întâlnire a delegației Guvernului României cu secretarul general al NATO, la Bruxelles
Agenda întrevederii a cuprins subiecte de importanță majoră pentru Alianța Nord-Atlantică, precum evoluția situației de securitate din zona Mării Negre și implementarea deciziilor aliaților privind consolidarea posturii de descurajare și apărare, dar și angajamentele asumate de statele aliate în legătură cu conceptul celor 3 C – cash, capabilities, contribution.
Ministrul apărării naționale, Gabriel Leș, a subliniat necesitatea consolidării posturii NATO la Marea Neagră, prin stabilirea unei prezențe terestre aliate consistente în România, cu rolul de descurajare și apărare a teritoriului aliat, a unei dimensiuni navale consolidate, dar și îmbunătățirea activităților de poliție aeriană.
De asemenea, ministrul a apreciat ca deosebit de importante completarea arhitecturii NATO de comandă și control în regiune, prin constituirea comandamentului aliat la nivel corp de armată, subordonat Comandamentului Forțelor Întrunite de la Napoli, continuarea consultărilor aliate cu Georgia și Ucraina privind securitatea de la Marea Neagră, precum și dezvoltarea cooperării regionale împotriva amenințărilor de tip hibrid. „Strategia Alianței pe termen lung ar trebui să dezvolte o abordare structurată asupra regiunii, ca parte a unei evaluări detaliate a posturii Rusiei”, a spus Gabriel Leș.
Referindu-se la postura aliată de descurajare și apărare, ministrul apărării naționale a reiterat faptul că implementarea prezenței înaintate adaptate (tFP) rămâne o prioritate pentru țara noastră, subliniind, în acest context, necesitatea sporirii contribuțiilor din partea aliaților cu forțe afiliate la Brigada Multinațională de la Craiova.
În finalul întrevederii, ministrul Leș a reafirmat angajamentul țării noastre de a respecta principiul celor 3 C – Cash, prin continuarea alocării a 2% din PIB pentru apărare; Capabilities, prin alocarea a 35 la sută din bugetul apărării pentru achiziția de tehnică și echipamente, modernizarea celor existente și pentru activități de cercetare – dezvoltare; Contribution, prin reafirmarea angajamentului de a sprijini în continuare eforturile NATO în lupta împotriva terorismului prin participarea atât în cadrul misiunii tip Coaliție, cât și în cadrul noii misiuni NATO în Irak.
„Pentru 2019 ne-am angajat să creștem contribuția la Misiunea Resolute Support din Afganistan, atingând un nivel de peste 800 militari, prin suplimentarea cu personal de poliție militară, consilieri și personal care să asigure protecția forței”, a concluzionat ministrul apărării naționale.
Biroul presă