Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Secretarul de stat Nicolae Nasta, la activitățile de la Dieuze dedicate Zilei Armistițiului Primului Război Mondial
Programul manifestărilor, organizate de M.Ap.N. în colaborare cu Ministerul Apărării al Republicii Franceze și autoritățile locale, cuprinde o ceremonie comemorativă dedicată militarilor români și străini înhumați în Necropola Națională de la Dieuze, o slujbă religioasă la Catedrala Sf. Maria Magdalena, precum și o vizită la o tranșee specifică Primului Război Mondial, reconstituită într-un spațiu muzeal.
***
Necropola Națională din Dieuze a fost amenajată în anul 1914 de către armata germană, aici dormindu-și somnul de veci peste 11.000 eroi germani, francezi, români și poloni din cele două conflagrații mondiale.
În cadrul Parcelei eroilor români din acest cimitir au fost înhumate osemintele a 943 eroi români care au murit în prizonierat german, o parte dintre acestea fiind centralizate din diferite localități, precum Sarrebourg, Lezey, Keskatel, Juvelize, Sarreguemines, Donnelay, Sancy și Bourg-Bruche.
Numele militarilor români înhumați în gropi comune sunt consemnate pe cinci plăci comemorative din bronz, în timp ce identitatea militarilor înhumați individual este menționată pe crucile din beton mozaicat care marchează mormintele individuale.
În cadrul Parcelei eroilor români este amplasat un monument comemorativ, operă a sculptorului Ion Jalea, inaugurat în anul 1920 și realizat la inițiativa Elenei Văcărescu, a lui Nicolae Iorga și a doctorului Nicolae Brânzeu. Inscripția dăltuită în piatră la baza monumentului perpetuează, prin expresivitate, memoria destinului eroic al militarilor români care au murit pentru țară în Primul Război Mondial:
DE-AL VOSTRU VIS EROIC ȘTIINDU-VĂ STĂPÂNI,
DORMIȚI VEGHEAȚI DE FRANȚA,
DORMIȚI SOLDAȚI ROMÂNI!
Biroul presă