Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Cea de-a doua zi a Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre ale NATO
Prima dintre sesiunile NAC a fost axată pe cooperarea dintre NATO și UE, și s-a desfășurat cu participarea Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru politica de securitate și vicepreședinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini. Totodată, miniștrii apărării au discutat cu oficialul UE, precum și cu miniștrii Finlandei și Suediei, aspecte de interes comun precum mobilitatea militară, contracararea amenințărilor hibride și cibernetice.
În intervenția sa, ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, a subliniat că, în perioada deținerii președinției Consiliului UE, România va acorda o atenție deosebită consolidării relațiilor transatlantice, prin dezvoltarea politicii de apărare europene în deplină complementaritate cu NATO.
În acest context, ministrul Fifor a punctat asupra necesității implementării deciziilor agreate la Summit-ul de la Bruxelles, accentuând asupra importanței combaterii amenințărilor hibride și din domeniul cibernetic, precum și a mobilității militare, în privința căreia România susține adoptarea unor standarde comune NATO-UE. Totodată, a exprimat nevoia de intensificare a cooperării între cele două organizații cu statele-pilot pentru activități NATO-UE în domeniul construcției de capacități în sfera securității și apărării, Republica Moldova, Bosnia Herțegovina și Tunisia.
Pe timpul lucrărilor celei de a doua sesiuni a NAC, a fost evaluat stadiul implementării posturii de descurajare și apărare a NATO, cu accent pe adaptarea structurii de comandă și reîntărirea militară a Alianței.
Ministrul Fifor a subliniat importanța implementării deciziilor recentului Summit pentru asigurarea unor măsuri credibile și coerente de apărare a întregului teritoriu aliat.
În ceea ce privește măsurile de asigurare pe flancul estic, ministrul român al apărării a evidențiat importanța concretizării ofertei României de a găzdui o capabilitate de comandă și control terestră, de nivel corp armată (Corpul Multinațional Sud-Est - MNC-SE), care ar eficientiza mecanismele de comandă-control și de coordonare a eforturilor aliate în regiunea noastră. A exprimat apreciere pentru sprijinul oferit de Comandamentul Aliat pentru Operații (SHAPE) și Comandamentul Forțelor Americane din Europa (US EUCOM) în dezvoltarea conceptului MNC-SE și a exprimat întreaga disponibilitate a părții române de a finaliza, împreună cu structurile militare NATO, procesul de planificare, astfel încât să poată fi prezentat pentru aprobare în cel mai scurt timp.
Biroul presă