Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Întrevederea ministrului Mihai Fifor cu secretarul american al apărării, James Mattis
Agenda discuțiilor a inclus teme prioritare ale cooperării în domeniul apărării dintre România și SUA, cu accent pe evoluțiile de securitate din regiunea Mării Negre și din Balcanii de Vest, implementarea deciziilor Summit-ului NATO din luna iulie, participarea la lupta împotriva terorismului, cooperarea bilaterală și prezența forțelor SUA pe teritoriul României, precum și aspecte legate de cooperarea în domeniul industriei de apărare și programelor majore de înzestrare derulate cu partenerul american.
În cadrul discuțiilor, a fost evidențiat ritmul dinamic de derulare al Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, precum și perspectivele de intensificare a cooperării în domeniul apărării, ca elemente esențiale pentru securitatea și stabilitatea țării noastre și a regiunii din care România face parte. În context, a fost apreciată maturitatea cooperării României cu Partenerul strategic, atât în plan bilateral, cât și în cadrul Alianței.
În ceea ce privește cooperarea în cadrul NATO, cei doi oficiali au avut un schimb de opinii asupra rolului important pe care România este pregătită să și-l asume pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice și în regiunea Mării Negre. Cu acest prilej, ministrul român al Apărării a reiterat că țara noastră este un aliat stabil și credibil, care își îndeplinește toate angajamentele și responsabilitățile care decurg din calitatea de stat membru al NATO. În acest context, James Mattis a subliniat rolul important al României în regiunea Mării Negre.
Ministrul Fifor a subliniat că România este unul din puținele state aliate care respectă principiul de împărțire echitabilă a responsabilităților în cadrul NATO, și care îndeplinesc toate cele trei condiționalități 3C: cash - prin bugetul alocat apărării conform angajamentelor, capabilități și contribuții. În primul rând, alocarea a două procente din PIB pentru apărare, pentru al doilea an consecutiv, în 2018, reprezintă un obiectiv național major. În al doilea rând, dezvoltarea de capabilități necesare contracarării amenințărilor la adresa securității aliate este realizată prin strategia ambitioasă de achiziții și programe de înzestrare a Armatei României. Și, în al treilea rând, soliditatea angajamentelor naționale este confirmată de contribuțiile substanțiale ale României la eforturile internaționale de proiectare a securității si stabilității, printre care cele mai importante sunt participările cu militari în teatrele de operații, în cadrul misiunii NATO Resolute Support din Afganistan și a celei derulate în Irak, lansată recent la Summit-ul aliat de la Bruxelles din iulie, precum și contribuția României la Coaliția anti-ISIL, în vederea luptei împotriva terorismului.
Având în vedere faptul că Romania va deține, în curând, Președinția Consiliului Uniunii Europene, începând cu ianuarie 2019, ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, a subliniat că Guvernul României acordă o importanță deosebită consolidării legăturii transatlantice: “Noi considerăm că nu se poate discuta de o apărare europeană fără relația transatlantică. Mai mult, în contextul BREXIT, România nu crede în crearea unei Europe a Apărării fără o puternică relație transatlantică”, a precizat ministrul Fifor.
În cadrul programului oficial de la Pentagon, ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, a participat la o ceremonie de comemorare a victimelor atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001, prin depunerea unei coroane la Memorialul 9/11 din incinta Pentagonului, ceremonie la care a participat și subsecretarul apărării al SUA, John Rood.
Biroul presă