Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Vizita în România a unei delegații medicale a Ministerului Apărării din Republica Populară Chineză
Vizita are loc la invitația conducerii Direcției Medicale a M.Ap.N. și se încadrează în Planul de Cooperare dintre Ministerul Apărării Naționale din România și cel din Republica Chineză.
Pe agenda discuțiilor s-au aflat teme de actualitate și interes comun din domeniul medicinei militare și al învățământului medico – militar.
,,Dintre domeniile practice de cooperare, cel al medicinei militare a avut o evoluție excelentă. Avem, de asemenea, o foarte bună cooperare în domeniile învățământului și istoriei militare și dorim să aprofundăm aceste colaborări. Sper că această vizită va conduce la identificarea unor noi modalități de cooperare practică între spitalele de profil din țările noastre”, a precizat Mircea Dușa.
Secretarul de stat a evidențiat și faptul că România și China participă în comun la misiuni și operații sub egida ONU, aducând astfel o contribuție importantă la sporirea stabilității și la consolidarea păcii în zone marcate de instabilitate.
Delegația chineză se va afla în România în perioada 6-9 septembrie, iar programul mai include discuții cu focus medical între generalul de brigadă medic dr. Ionel Oprea, șeful Direcției medicale, și generalul-maior Chen Jingyua, și două vizite - la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, din București, și la Spitalul Militar de Urgență „Regina Maria” din Brașov.
Biroul presă