Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Întâlnirea secretarului de stat Mircea Dușa cu ambasadorul Italiei la București
Cei doi oficiali au discutat despre cooperarea bilaterală politico - militară, în cadrul Parteneriatului Strategic Consolidat dintre cele două țări, dar și despre subiecte de interes comun aflate pe agenda organizațiilor internaționale. Printre domeniile în care colaborarea româno - italiană ar putea fi intensificată în viitor se numără participarea militară în teatrele de operații din Balcanii de Vest, Afganistan și Irak, dar și aspecte ce țin de fenomenul migrației.
Un punct important de pe agenda discuției l-a reprezentat Misiunea Resolute Support din Afganistan. Mircea Dușa a apreciat angajamentul asumat de Italia și contribuția substanțială a acestei țări la misiunea NATO din Afganistan. În același context, a menționat și angajamentul solid al României față de misiunea aliată, inclusiv din perspectiva cooperării foarte bune cu partenerul italian la nivelul componentei de instruire și asistență din cadrul Comandamentului de instruire, asistență și consiliere Vest (TAAC W).
În cadrul Misiunii Resolute Support, România participă în prezent cu 700 de militari și își va majora contribuția, în anul 2019, până la 780 de militari, o parte dintre aceștia urmând să fie încadrați în TAAC W, condus de Italia.
,,Comunitatea internațională își continuă eforturile de întărire a instituțiilor afgane iar noi, ca membri ai NATO, trebuie să avem un dialog politic constant cu actorii regionali. În plus, este foarte important ca sprijinul aliat să continue pentru întărirea Forțelor Naționale Afgane de Securitate, astfel încât acestea să își poată dezvolta propriile capabilități. Misiunea Resolute Support este vitală pentru îndeplinirea acestor obiective”, a precizat Mircea Dușa.
Biroul presă