Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
A fost semnat contractul de execuție a lucrărilor de infrastructură pentru Colegiul Național Militar “Tudor Vladimirescu” din Craiova
Asocierea de firme a fost desemnată câștigătoare în cadrul procedurii de achiziție derulată prin intermediul platformei SICAP în perioada martie 2018 – iulie 2018. Valoarea contractului este de 116.441.500 lei, inclusiv TVA, iar termenul de finalizare este de 45 de luni de la emiterea ordinului de execuție a lucrărilor, din care trei luni pentru proiectare și 42 de luni pentru execuție. Lucrările vor fi coordonate de Centrul de Domenii și Infrastructuri nr. 2 Craiova, din cadrul Direcției Domenii și Infrastructuri.
Obiectivul general al contractului este asigurarea unei infrastructuri moderne pentru funcționarea CNM „Tudor Vladimirescu”, și include ridicarea de construcții noi cu destinații specifice: pavilion multifuncțional, spații de cazare, bloc alimentar, sală de sport, infirmerie, centrală termică, remize auto, la care se adaugă alei, platforme, amenajări exterioare peisagistice, rețele exterioare de utilități etc.
* * *
Liceul militar din Craiova a fost inaugurat, în prezența Regelui Carol I, în anul 1885, evacuat apoi la Iași în timpul Primului Război Mondial și relocat în Craiova în anul 1918. De-a lungul timpului, unitatea de învățământ a fost desființată în anul 1948, reînființată 30 de ani mai târziu și închisă din nou în 1998.
Școala militară a avut dascăli de prestigiu, printre care s-au numărat Luca Preda, George Pascu și V. Mihăilescu, decorat cu ordinul „Mihai Viteazul”. În istoria sa, unitatea de învățământ a fost vizitată de Regele Carol al II-lea, prim-ministrul Armand Călinescu și generalul Constantin Pantazi, fost ministru de război.
În anul 2016, Colegiul Național Militar “Tudor Vladimirescu”, structură subordonată Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii, și-a redeschis porțile din nou, după o pauză de 18 ani, în cazarma Batalionului Instrucție Comunicații și Informatică “Frații Buzești” din Craiova.
Biroul presă