Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Ceremonii pentru comemorarea eroilor, la Toplița
Începând cu ora 12.00, la Mausoleul Eroilor de la Gura Secului va fi oficiată slujba religioasă și vor fi depuse coroane de flori.
Ceremonii similare vor avea loc, începând cu ora 14.00, în Parcul Central din municipiul Toplița.
***
În anul 1920, printr-un decret – lege, autoritățile române au declarat Ziua Eroilor drept sărbătoare națională, celebrată de Ziua Înălțării Domnului. Decizia a fost preluată în 1995 de Parlamentul României și, ulterior, în 2003, prin legea privind regimul monumentelor și operelor comemorative de război, a fost proclamată drept sărbătoare națională a poporului român.
Mausoleul Eroilor din Toplița a fost ridicat, la inițiativa Patriarhului Miron Cristea, de către Societatea „Cultul Eroilor” și inaugurat în anul 1925. La baza mausoleului sunt depuse osemintele a 771 de militari români căzuți pe câmpurile de luptă în Primul Război Mondial. Au fost identificați 25 dintre ei și au fost depuși în firide individuale, iar cei 746 neidentificați au fost depuși în osuar. Pe zidurile mausoleului au fost montate 18 plăci de marmură albă și neagră pe care sunt înscrise numele unor eroi români, iar pe crucea din piatră din partea frontală este gravată o inscripție concepută de patriarhul Miron Cristea.
Biroul presă