Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Vizită de informare în garnizoana Timișoara
În cadrul întâlnirii cu echipa managerială a spitalului din Timișoara, ministrul Fifor a apreciat modul în care se realizează actul medical în această unitate și a declarat că M.Ap.N. va sprijini în continuare realizarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii și de dotare cu aparatură medicală modernă și performantă. ”Vom face acest lucru în anul în curs, dar și în perspectivă, cu investiții planificate pentru perioada 2018-2020”, a spus ministrul apărării naționale.
Ministrul Fifor a adus în atenție dificultățile care există în asigurarea continuității activității la nivelul microstructurilor medicale și nemedicale ale spitalului, din cauza lipsei sau fluctuației de personal generate de trecerile în rezervă. Pentru rezolvarea acestor situații, ministrul a subliniat strategia de acțiune pe termen scurt și mediu în ceea ce privește procesul de management al resurselor umane.
În cadrul discuțiilor, au fost prezentate măsurile deja adoptate pentru creșterea numărului de locuri în învățământul superior medical militar, în vederea acoperirii deficitului de personal în secțiile medicale prioritare și îmbunătățirii calității actului medical, beneficiari fiind atât cadrele militare, cât și pacienții din mediul civil.
Biroul presă