Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
A doua zi a reuniunii miniștrilor apărării din statele membre NATO
Ministrul român al apărării a evidențiat importanța menținerii angajamentului aliaților pentru continuarea implementării sarcinilor trasate la Varșovia, pe toate palierele de efort ce decurg din deciziile privind consolidarea posturii de descurajare și apărare, materializate vizibil în prezența în teren a trupelor aliate de-a lungul întregului flanc estic.
Au fost punctate, de asemenea, eforturile întreprinse la nivel național pentru implementarea prezenței terestre, cum ar fi: stadiul operaționalizării brigăzii multinaționale și progresul înregistrat pe linia implementării Inițiativei multinaționale de instruire intensificată la nivel întrunit – progres reflectat inclusiv în documentele aliate prezentate miniștrilor apărării cu ocazia acestei reuniuni.
Un alt subiect de pe agenda zilei a fost reprezentat de analiza eforturilor aliate pe dimensiunea proiectării stabilității și contra-terorismului, prilej cu care au fost menționate eforturile aliate pentru eficientizarea Cadrului pentru Sud, în contextul existenței riscurilor de securitate manifestate la frontiera sudică a Alianței. Cu privire la lupta contra-terorismului, a fost reiterată susținerea pe care Alianța o acordă Coaliției Globale împotriva ISIS. De asemenea, au fost discutate aspecte privind consolidarea sprijinului acordat de Alianță Republicii Irak, în vederea dezvoltării capacităților de apărare și, implicit, a procesului de instruire a Forțelor de Securitate Irakiene.
În marja ministerialei de la Bruxelles, ministrul Fifor s-a întâlnit cu omologi din statele membre B9, pentru pregătirea reuniunii B9 în formatul miniștrilor apărării, care va avea loc la București, la jumătatea lunii martie.
În cadrul discuțiilor, ministrul român a subliniat importanța consultărilor regionale între aliați, ca bază a definirii unor poziții și abordări comune cu privire la subiecte importante ce țin de securitatea și apărarea în cadru european și euroatlantic. În context, a fost subliniat faptul că apropiata reuniune de la București va deschide o serie de consultări între aliații de pe flancul estic, ce va fi continuată prin consultări parlamentare și completată, în luna iunie, cu un Summit B9 la Varșovia.
„Toate aceste evenimente vor avea o contribuție semnificativă în definirea abordării comune a membrilor B9 cu privire la definirea agendei Summit-ului NATO de la Bruxelles și vor contribui, de asemenea, la întărirea cooperării și interoperabilității între armatele aliate de pe întregul flanc estic”, a declarat ministrul Mihai Fifor.
Biroul presă