Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Mircea Dușa la Reuniunea Dialogului strategic structurat româno - polon
Subiectele abordate au vizat situația de securitate regională, implementarea măsurilor de asigurare și adaptare agreate la Summit-urile NATO din Țara Galilor și de la Varșovia, respectiv abordarea unitară a flancului estic și a prezenței înaintate adaptate pe toate componentele sale, dar și teme de actualitate, în perspectiva Summit-ului NATO din luna iulie, de la Bruxelles.
Oficialii celor două state au aprofundat și teme de actualitate de pe agenda Uniunii Europene, respectiv cooperarea structurată permanentă, pentru a identifica modalități concrete de cooperare în implementarea obiectivelor de pe agenda apărării europene.
Dialogul s-a axat în egală măsură și pe cooperarea româno – polonă în plan bilateral, respectiv regional, în special din perspectiva co-organizării de către cele două țări a Reuniunii B9, la nivel de miniștri ai apărării, ce va avea loc în luna martie, la București.
În contextul privind alocarea a 2% din PIB sectorului apărării, au fost abordate aspecte privind planificarea înzestrării Forțelor Armate Române și au fost evidențiate eforturile depuse de România pentru modernizarea echipamentelor militare.
Discuțiile au constituit un excelent prilej de consolidare a relațiilor româno – polone, în contextul oferit de Parteneriatul strategic dintre cele două state, iar oficialii au convenit să continue consultările în plan bilateral astfel încât să armonizeze pozițiile exprimate de cele două țări în cadrul NATO și UE.
Biroul presă