Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Întâlniri bilaterale ale ministrului apărării naționale, în marja Reuniunii ministeriale NATO
În discuțiile cu ministrul francez al apărării, Mihai Fifor a punctat nevoia continuării demersurilor în vederea asigurării stabilității în regiunea Mării Negre, subliniind importanța prezenței militare franceze la exerciții aliate desfășurate pe teritoriul național, pentru asigurarea interoperabilității între forțele armate ale celor două state. Cei doi oficiali au apreciat importanța aprofundării colaborării între statele europene pe linia apărării, inclusiv din perspectiva cooperării structurate permanente (PESCO). Cu acest prilej, ministrul Fifor a subliniat oportunitatea oferită de această inițiativă pentru consolidarea cooperării în materie de securitate și apărare, un subiect prioritar de pe agenda europeană.
De asemenea, cei doi miniștri au convenit intensificarea cooperării bilaterale în domeniul educației militare, precum și al medicinii militare, Mihai Fifor precizând, în context, intenția de colaborare în acest sens, în vederea revitalizării și modernizării Institutului Cantacuzino.
Reuniunea bilaterală cu omologul turc a reprezentat o bună ocazie de a schimba opinii cu privire la evoluțiile din regiunea Mării Negre și de a reflecta asupra modalităților concrete de cooperare între România și Turcia, în vederea asigurării stabilității și securității zonei. Cei doi oficiali au convenit asupra coordonării între România și Turcia în avansarea inițiativelor conexe prezenței aliate adaptate din regiunea Mării Negre, cu accent asupra dimensiunii terestre și maritime.
Biroul presă