Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Întrevederi bilaterale ale ministrului român al apărării naționale cu omologii polonez și slovac
În discuțiile cu ministrul polonez al apărării, Mihai Fifor a apreciat nivelul foarte bun de cooperare militară în cadrul Parteneriatului Strategic dintre Polonia și România, dar și în cadrul UE și NATO. Cei doi oficiali au avut un schimb de opinii despre eforturile comune de consolidare a prezenței aliate de pe flancul estic al Alianței, în contextul viitoarei reuniuni a miniștrilor apărării din statele aliate de la începutul lunii noiembrie, la Bruxelles.
“Este foarte important să avem o abordare unitară și coerentă a întregului flanc estic, în vederea asigurării stabilității regionale și a întregului spațiu euroatlantic. Așadar, prezența înaintată unică pe flancul estic, una dintre temele majore ale agendei NATO în perioada următoare, presupune un efort unic din partea Alianței de consolidare a posturii de descurajare și apărare în această regiune”, a subliniat ministrul Mihai Fifor.
În acest context, ministrul Mihai Fifor a lansat invitatia omologului polonez de a co-organiza o reuniune de tipul B9 (Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Ungaria), în formatul miniștrilor apărării, la București, în luna martie, anul viitor, propunere acceptată de Antoni Macierewicz în vederea coordonării pe problematicile comune statelor de pe Flancul Estic aliat.
De asemenea, au fost discutate progresele înregistrate în implementarea deciziilor aliate care vizează segmentul nordic și cel sudic al flancului estic, context în care ministrul român al apărării a reiterat contribuția națională în cadrul Grupului de luptă din Polonia, care se află sub comanda SUA, și a apreciat în mod deosebit prezența militarilor polonezi la Brigada Multinațională de la Craiova și în cadrul celor două comandamente aliate de comandă-control, Divizia Multinațională de Sud-Est și Unitatea de Integrare a Forțelor NATO de la București.
Discuțiile cu ministrul slovac al apărării, Peter Gajdo¹, s-au axat pe cooperarea în cadrul NATO și UE, precum și în contextul inițiativelor regionale. Cei doi oficiali au reiterat interesul pentru intensificarea dialogului politico-miliar, în vederea identificării unor modalități concrete de colaborare în domeniul apărării. Ministrul Mihai Fifor a exprimat apreciere pentru sprijinul și participarea Slovaciei la Centrul de Excelență HUMINT al NATO, de la Oradea.
Secția Presă