Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Discursul șefului Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, susținut în cadrul lucrărilor Comisiei de Apărare și Securitate a Adunării Parlamentare a NATO, București, 7 octombrie 2017
Distinși membrii ai Adunării Parlamentare,
Doamnelor și domnilor,
Este o onoare pentru mine să fiu aici astăzi, și să am ocazia de a contribui cu câteva considerații referitoare la securitatea în Regiunea Mării Negre (RMN), care ar putea veni în sprijinul dezbaterilor dumneavoastră constructive.
În ultimele două decenii, RMN s-a transformat, treptat, dintr-o regiune ce oferea posibilități de câștig reciproc, într-o zonă a jocului de sumă nulă. În această regiune, interesele economice, politice și militare au intrat întotdeauna în coliziune, iar de aceea, la nivel regional au fost stabilite mecanisme și instrumente menite să faciliteze dialogul, cooperarea și o înțelegere mai bună între diferiții actori.
În consecință, situația de securitate regională solicită atenția continuă a decidenților naționali din zonă, dar și a forumurilor și organizațiilor de securitate euroatlantică. În condițiile date de volatilitatea ridicată a mediului operațional, rezultatele pe care le-ar putea produce unele provocări regionale de securitate pot fi complexe.
Așa cum a prezentat ministrul Fifor, situația de securitate în sudul flancului estic al NATO rămâne complicată nu doar pentru statele din regiune, ci și pentru întregul flanc estic al Alianței.
Dați-mi voiemsă mai adaug câteva considerații.
Cele mai recente evoluții în RMN indică o situație de securitate în degradare, ca rezultat al multiplilor factori declanșatori, incluzând aici acțiunile Rusiei și postura sa militară, evoluția crizei din Ucraina, precum și amenințările transnaționale în creștere ce își au originea în activitățile teroriste și în fenomenul migrației. O presiune suplimentară este creată și de afirmarea unor actori violenți non-statali și a rețelelor infracționale.
Alte aspecte de îngrijorare sunt relaționate cu amenințările generate de crizele în desfășurare din Orientul Mijlociu. Regiunea Balcanilor servește ca zonă de tranzit pentru elemente radicale, ce au ca destinație Europa Occidentală și există riscul ca aceste elemente radicale să planifice acțiuni teroriste în statele de destinație.
Luând în considerare aceste dezvoltări ce contribuie la destabilizarea regiunii, este evident că statele membre NATO ar trebui să mențină un înalt nivel de atenție asupra acestora.
În acest context, apreciem că RMN va rămâne o zonă complexă, cu un mediu de securitate instabil în care se manifestă multiple provocări la adresa securității, ce provoacă riscuri și amenințări ridicate, nu numai la adresa statelor riverane MN, inclusiv a României, ci și la
adresa întregului flanc estic al NATO.
Într-adevăr, NATO a decis să răspundă corespunzător tuturor acestor îngrijorări. Să reamintim că deciziile aliate luate la Summit-ul din Țara Galilor, de implementare a Planului de acțiune pentru creșterea capacității operaționale a Alianței Nord Atlantice (Readiness Action Plan), după anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia, apoi la Summit-ul de la Varșovia, de realizare a unei posturi robuste de descurajare și apărare au reprezentat, probabil, cele mai importante măsuri de consolidare a apărării colective în NATO de după căderea zidului Berlinului.
România a dedicat eforturi deosebite pentru a contribui la asigurarea coeziunii, la determinarea și robustețea Alianței. Din anul 2016, Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est (MND-SE HQ) și Unitatea de integrare a forțelor NATO (NFIU), din România, funcționează ca părți ale Structurii de Forțe a NATO.
În acest an, atât MND-SE HQ cât și NFIU au participat în două exerciții majore, respectiv NOBLE JUMP și SABER GUARDIAN, ce au demonstrat capacitatea aliaților de a-și proiecta forțele în regiune și de a întări măsurile de descurajare în RMN.
De asemenea, la Summit-ul NATO de la Varșovia, șefii de state și de guverne au adoptat o serie de măsuri destinate asigurării realizării unei posturi credibile a Alianței, de descurajare și apărare, inclusiv prin crearea unei prezențe aliate înaintate întărite (eFP), pentru partea de nord a flancului estic și a unei prezențe aliate înaintate adaptate (tFP), pentru partea de sud a flancului.
Prezența înaintată pe flancul estic al NATO a luat în considerare natura amenințării și a avut un caracter predominant centrat pe domeniul terestru în partea de nord, cu dimensiuni terestre, aeriene și maritime în sud-est.
Prezența înaintată este reprezentată de patru Grupuri de Luptă Multinaționale dislocate în Polonia și Tările Baltice. În partea de sud a flancului estic, prezența înaintată este reprezentată de o componentă terestră – Brigada Multinațională, o inițiativă de instruire combinată aeriană, inițiative maritime în Marea Neagră și o inițiativă de instruire intărită combinată (CJET).
În prezent, implementarea Prezenței înaintate progresează. Apreciem că Prezența înaintată consolidează un set coerent și permanent de măsuri NATO pentru tot flancul estic. Grupurile de Luptă Multinaționale din Polonia, Estonia, Letonia și Lituania sunt operaționalizate. România contribuie cu o companie de apărare anti-aeriană în cadrul Grupului de Luptă al Statelor Unite dislocat în Polonia, alături de militarii americani și britanici.
Folosesc acest prilej pentru a sublinia demersurile pozitive în regiunea Marii Negre, în toate cele trei inițiative: terestră, aeriană și maritimă:
- Brigada Multinațională, dislocată la Craiova a atins capacitatea inițială în aprilie. Capacitatea finală va fi atinsă în noiembrie 2018. Statele aliate au contribuit la încadrarea cu personal de stat major a comandamentului brigăzii și, de asemenea, prin afilierea de trupe se vor desfasura antrenamente în comun.
- În cadrul inițiativei aeriene, Marea Britanie a contribuit deja la consolidarea misiunilor de poliție aeriană, executând zboruri cu avioane de luptă Typhoon de pe Baza Aeriană M. Kogălniceanu, din luna mai și până în luna august. În prezent, Canada și Portugalia execută zboruri cu avioane de luptă din Bazele Aeriene din M.Kogălniceanu și Borcea, până în luna decembrie.
- În domeniul maritim, o componentă de Coordonare Maritimă Regională a fost înființată în cadrul Comandamentului Componentei Maritime Aliate, și sprijină coordonarea Comandamentelor Forțelor Navale. De asemenea, a fost înființată Structura Maritimă Combinată NATO pentru cooperarea în domeniul instruirii, interoperabilității și avertizării maritime.
- La acest moment, Instruirea Consolidată Întrunită Combinată (CJET) este deja stabilită. CJET este proiectată ca o platformă regională de cooperare, menită să asigure o prezență aliată continuă în regiune, prin participarea la activități de instruire și exerciții.
Așa cum am menționat mai devreme, situația de securitate de la M.Baltică, M.Neagră și până la M.Mediterană nu este privită ca o problemă regională, dar ingrijorează întreaga Alianță. Având în vedere amenințările de la Flancul Estic în complexitatea lor, postura de descurajare și apărare a NATO se bazează pe coerență și consistență.
Ca atare, prezența înaintată întărită și prezența înaintată adaptată sunt legate și ar trebui să fie abordate ca un singur concept, cel al Prezenței Înaintate (FP).
Pentru a contribui la securitatea întregii Alianțe, noi ne asumăm angajamente ferme, prin consolidarea posturii de descurajare și apărare pe întregul flanc estic al Alianței și, de asemenea, prin participarea la operații, în planificarea apărării și în înființarea de noi capabilități.
Rămânem devotați procesului de consolidare a stabilității în Afganistan, unde vom continua să fim un contributor important cu trupe în anul 2018. De asemenea, sprijinim eforturile comunității
internaționale pentru securitatea și stabilitatea Irakului și Siriei și pentru neutralizarea DAESH si a Organizațiilor extremiste și violente.
La nivel național, România a făcut progrese în consolidarea modernizării forțelor sale armate și a nivelului de pregătire în vederea dislocării, pregătirii și interoperabilității.
Un efort notabil este acela de a aloca două procente din PIB, începând cu acest an, pentru următorii 10 ani în bugetul apărării. Procentul alocat în 2017 pentru achiziții și cercetare și dezvoltare este mai mare decât cel recomandat de NATO, de 20%.
Transformarea Armatei Române, susținută de cumpărarea unor sisteme moderne de apărare și programe de instruire consolidate sprijină dezvoltarea capabilităților naționale de apărare cu scopul de a preveni, descuraja și apăra agresiunile externe.
Consolidarea capacității operaționale a Forțelor Armate Române și dezvoltarea forțelor și capabilităților destinate NATO și UE sunt, de asemenea, pași importanți în construirea unei posturi de descurajare credibile la flancul estic al Aliantei.
Toate acestea fiind spuse, cred că NATO rămâne forumul transatlantic esențial pentru apărarea colectivă, proiectarea stabilității și dialogului constructiv.
Aș dori, de asemenea, să reiterez angajamentul ferm al României de a contribui la eforturile NATO în regiune și de a juca un rol important în procesul consolidării posturii de descurajare și apărare a întregului flanc estic al NATO, contribuind la securitatea întregii Alianțe Nord-Atlantice.
Distinsă audientă, vă sunt recunoscător pentru atenția acordată și aștept cu nerăbdare discuțiile care vor urma.
Secția Presă