Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Ceremonie de repatriere a sublocotenentului p.m. Mădălin Stoica
Reprezentanții mass-media care doresc să asiste la ceremonie vor fi așteptați în bază începând cu ora 10.00, iar accesul se va face pe baza actului de identitate și a legitimației de presă, pe itinerarul DN1 – strada 23 August (Otopeni) – strada I.C. Brătianu (Otopeni). Persoană de contact pentru detalii suplimentare comandorul Mihai Albu, 0722.734.412.
Mădălin Stoica a decedat vineri, 15 septembrie, în urma unui atac asupra unei patrule românești care executa o misiune în regiunea Kandahar din Afganistan. Militarul, de 41 de ani, era căsătorit și avea un copil. Se afla la prima misiune în teatrele de operații și era angajat al M.Ap.N. din anul 2002.
La propunerea ministrului apărării naționale, Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorarat post-mortem pe sublocotenentul Mădălin Stoica cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, de război, în semn de recunoștință și apreciere pentru dăruirea și curajul manifestate sub culorile drapelului național, pentru spiritul de sacrificiu dovedit în timpul executării unei misiuni de luptă în Teatrul de Operații din Afganistan.
În același incident au fost răniți caporalul Ionel Buzea și fruntașul Ionel Toma. Ei au primit îngrijiri medicale, fiind evacuați pe calea aerului la spitalul militar din Kandahar. În acest moment rămân internați în spitalul militar, starea lor fiind stabilă.
Luni, 18 septembrie, au fost organizate în toate unitățile militare din țară și din teatrele de operații ceremonii de comemorare a militarului căzut la datorie.
În timpul misiunilor externe, 29 de militari și-au pierdut viața și alți peste 180 au fost răniți.
Militarii focșăneni au fost introduși în teatrul de operații din Afganistan în luna august.
În anul 2017, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu peste 620 de militari, alți aproximativ 300 fiind desfășurați în operații sub comandă/mandat NATO, UE, ONU și OSCE în alte regiuni.
Secția Presă