Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Întrevedere a ministrului apărării naționale cu ambasadorul Republicii Franceze la București
Cei doi oficiali au discutat despre cooperarea bilaterală, precum și la nivelul Alianței Nord-Atlantice și al Uniunii Europene, apreciind legăturile solide dintre România și Franța și subliniind atenția specială acordată dialogului politico-militar. Astfel, a fost exprimată necesitatea intensificării colaborării în domeniul apărării, inclusiv în context aliat și în cadrul UE, în vederea asigurării unui răspuns coerent și adecvat provocărilor și amenințărilor actuale la adresa securității euro-atlantice.
Ministrul Adrian Țuțuianu a evidențiat importanța continuării demersurilor aliate în vederea implementării cu succes a tuturor măsurilor agreate la Summit-ul NATO de la Varșovia, cu accent pe abordarea unitară pentru întregul flanc estic al Alianței. În context, el a subliniat progresul înregistrat în consolidarea prezenței înaintate a NATO pe teritoriul național și în regiunea Mării Negre.
„România sprijină consolidarea rolului Uniunii Europene ca actor global pe scena internațională de securitate și rămâne angajată în eforturile de implementare a Strategiei Globale a UE în domeniul securității și apărării”, a spus ministrul apărării naționale.
Discuțiile purtate au abordat și lupta împotriva terorismului, ministrul Țuțuianu reiterând angajamentul României în sprijinirea eforturilor comunității internaționale pentru securitatea și stabilitatea Irakului și a Siriei, precum și în lupta împotriva organizațiilor teroriste și extremiste care activează în aceste state, în mod deosebit DAESH, prin participarea la Coaliția Internațională anti-DAESH.
Secția Presă