Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Întâlnirea ministrului apărării naționale cu omologul britanic
Discuțiile au vizat modalitățile de consolidare a cooperării bilaterale în domeniul apărării, cu accent pe dislocarea forțelor armate britanice pe teritoriul național și în zona Mării Negre, în contextul implementării prezenței avansate a Alianței la flancul estic.
Ministrul Leș a evidențiat importanța majoră a creșterii prezenței capabilităților militare britanice, aeriene, terestre și maritime, pe teritoriul țării noastre și la Marea Neagră, ca expresie a solidarității aliate și a parteneriatului strategic dintre România și Marea Britanie. De asemenea, a exprimat aprecierea autorităților române pentru participarea de substanță a forțelor armate britanice la exerciții comune și la alte activități de instruire, precum și la misiunile de poliție aeriană de pe teritoriul României, cu referire directă la dislocarea avioanelor de luptă Typhoon ale Forțelor Aeriene Regale Britanice la Mihail Kogălniceanu.
Totodată, oficialul român a informat asupra progreselor realizate în implementarea prezenței avansate a NATO pe teritoriul național și a reiterat solicitarea adresată părții britanice de sprijinire în continuare a acestor eforturi, inclusiv printr-o potențială contribuție la finalizarea operaționalizării Brigăzii Multinaționale de la Craiova. În context, a fost evidențiată necesitatea continuării în mod coerent a inițiativelor de realizare a prezenței avansate aliate la flancul estic, ca element central al consolidării posturii Alianței de descurajare și apărare.
Secretarul britanic pentru apărare a reconfirmat angajamentul Londrei pentru intensificarea cooperării militare cu forțele armate române și a reiterat semnificația strategică a creșterii prezenței forțelor britanice la exercițiile desfășurate în România și zona Mării Negre. De asemenea, oficialul a informat asupra intenției autorităților britanice de continuare a activităților de instruire în comun cu forțele armate române, menționând participarea semnificativă la exercițiul NATO Noble Jump 2017 care se va desfășura în România, Bulgaria și Ungaria.
Secția Presă