Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Întrevederea ministrului apărării naționale, Mihnea Motoc, cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini
Cei doi oficiali au abordat aspecte legate de situația de securitate în vecinătatea estică și sudică a Uniunii Europene, cu accent în mod special în regiunea extinsă a Mării Negre, precum și Politica de securitate și apărare comună, cu accent aparte pe implementarea Strategiei Globale de politică externă și securitate a Uniunii Europene.
A fost subliniat progresul cu privire la Planul de implementare a Strategiei Globale, iar în acest sens înaltul reprezentant Federica Mogherini a menționat că a fost lansat un proces de identificare a elementelor-cheie asupra cărora se urmărește consensul statelor membre UE și anume: definirea nivelului de ambiție a UE și propuneri concrete pentru îndeplinirea acestuia, consolidarea proceselor de dezvoltare de capabilități necesare aferente și maximizarea cooperării în domeniul apărării, precum și cooperarea cu partenerii Uniunii.
Cei doi oficiali au abordat subiectul cooperării UE-NATO, evidențiind importanța și necesitatea implementării sinergice a Strategiei Globale cu Declarația Comună NATO-UE de la Summit-ul de la Varșovia. Ministrul Motoc a exprimat deschidere pentru continuarea demersurilor de implementare a Strategiei Globale, evidențiind în același timp necesitatea asigurării complementarității dintre Uniune și Alianță.
În domeniul dezvoltării de capabilități, a fost evidențiat rolul Agenției Europene de Apărare și oportunitățile de cooperare pe care acest instrument le pune la dispoziția statelor membre ale UE. Pe fondul evoluțiilor înregistrate în mediul de securitate internațional, a fost subliniată importanța eforturilor UE în direcția asigurării stabilității din vecinătatea estică și sudică a Uniunii și necesitatea identificării unor modalități concrete de cooperare cu partenerii atât din est, cât și din sud, pentru consolidarea capacităților locale în sectorul de securitate.
Federica Mogherini a exprimat apreciere pentru participarea României la operațiile și misiunile militare derulate sub egida Politicii de Securitate și Apărare Comună.
Secția Presă