Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Întâlnirea ministrului român al apărării naționale cu ministrul apărării din Turcia
Cei doi oficiali au convenit asupra intensificării colaborării militare româno-turce, în concordanță cu dezvoltarea de ansamblu a relațiilor bilaterale sub egida Parteneriatului strategic dintre cele două țări. Principalele domenii vizate sunt exercițiile și activitățile de instruire în comun, sprijinul reciproc și contribuțiile concrete la operaționalizarea structurilor de comandă control aliate de pe teritoriul celor două state, respectiv cooperarea în domeniul industriei de apărare.
Discuțiile s-au concentrat pe situația regională de securitate și importanța creșterii profilului strategic al Mării Negre pe agenda aliată, în contextul viitorului Summit de la Varșovia.
Au fost abordate modalitățile concrete de coordonare a eforturilor bilaterale pentru asigurarea condițiilor de consolidare a prezenței înaintate aliate pe flancul estic al NATO, cu accent asupra Mării Negre. În context, cei doi miniștri au decis intensificarea, în perioada rămasă până la Summit, a contactelor bilaterale dedicate finalizării pachetului regional de asigurare a prezenței forțelor aliate în zonă, cu prioritate în domeniul maritim.
Secția Presă