Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Vizita oficială a ministrului apărării naționale al Republicii Bulgaria în România
Agenda discuțiilor a inclus aspecte legate de intensificarea cooperării bilaterale în domeniul apărării, evoluțiile recente din contextul regional de securitate și coordonarea pozițiilor în pregătirea viitorului Summit NATO de la Varșovia din iulie 2016.
În cursul discuțiilor a fost subliniată, de ambele părți, necesitatea continuării cooperării bilaterale în domeniul apărării, în baza Acordului de colaborare între cele două ministere.
Cei doi demnitari au evaluat modalitățile de consolidare a cooperării regionale, menite să conducă la contracararea eficientă a riscurilor și amenințărilor cu care se confruntă cele două state aliate în regiunea Mării Negre.
În perspectiva Summit-ului NATO de la Varșovia, s-a evidențiat interesul comun pentru adaptarea pe termen lung a Alianței, cu o atenție adecvată acordată regiunii Mării Negre și unei posturi de descurajare și apărare eficiente, pentru contracararea amenințărilor la adresa securității aliaților, indiferent de sursa de provenință a acestora. În context, au fost discutate posibile inițiative pentru consolidarea prezenței înaintate aliate pe flancul estic, în acord cu deciziile recente adoptate de către reuniunea miniștrilor aliați ai apărării de la Bruxelles.
“Ne-am raportat la cele mai bune moduri de a promova ideile și interesele noastre sub aspectul transpunerii în practică a unei prezențe aliate avansate în flancul estic, cu accent pe zona de interes comun, regiunea extinsă a Mării Negre, având în vedere dezvoltări pe toate domeniile operaționale: aerian, maritim și terestru”, a afirmat Mihnea Motoc.
Ministrul Motoc a mai declarat că s-a convenit înființarea unui grup de lucru la nivel de experți pentru aprofundarea inițiativelor comune convenite la nivel ministerial.
La rândul său, ministrul Nencev a apreciat buna colaborare dintre România și Bulgaria și a făcut cunoscut că cele două țări au așteptări comune de la viitorul Summit NATO, de la Varșovia.
Cei doi miniștri au reiterat, de asemenea, angajamentul celor două guverne pentru implementarea completă a Planului de acțiune pentru creșterea capacității operaționale a NATO (RAP) până la Summit, ca o confirmare a solidarității și angajamentului Alianței pentru consolidarea apărării colective, în actualul context complex de securitate.
Secția Presă