Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Participarea ministrului Mircea Dușa la reuniunea miniștrilor aliați ai apărării de la Bruxelles
Cu această ocazie, au fost dezbătute aspecte referitoare la provocările curente la adresa securității și implicațiile acestora pentru Alianță, în contextul reiterării angajamentelor privind implementarea deciziilor summit-ului din Țara Galilor, precum și direcțiile de acțiune în perspectiva conturării agendei viitorului summit. Totodată, în prezența Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini, au fost abordate perspectivele dezvoltării cooperării NATO-UE, în vederea consolidării proiectelor de interes comun, în contextul unei abordări complementare a eforturilor celor două organizații.
În dimineața zilei de 25 iunie, în cadrul Reuniunii Comisiei NATO – Ucraina, miniștrii apărării au discutat despre prioritățile Ucrainei referitoare la avansarea reformelor din domeniul securității și apărării, precum și despre noua Strategie de Securitate Națională recent adoptată de această țară.
Ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, a reafirmat sprijinul pe care România îl acordă Ucrainei, declarând că „poziția țării noastre este fermă privind independența politică, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul granițelor recunoscute la nivel internațional”. Totodată, a exprimat hotarârea de a depune eforturi pentru implementarea proiectului de apărare cibernetică pentru Ucraina, dezvoltat în cadrul Fondului de Asistență NATO coordonat de România și de a continua sprijinul pentru misiunea OSCE din Ucraina și pentru reforma învățamântului militar ucrainean.
Biroul de Presă