Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Manifestări dedicate Zilei Eroilor
La București, de la ora 10.00, vor avea loc depuneri de coroane de flori la Cimitirul Israelit "Filantropia", iar de la ora 12.00, la Mormântul Ostașului Necunoscut - Parcul Carol, la Monumentul eroilor militari căzuți în misiune în teatrele de operații și pe teritoriul României - Palatul Național al Copiilor, Monumentul Eroilor Patriei - Universitatea Națională de Apărare "Carol I" și la Cimitirul Militar Ghencea.
Ceremonii similare vor avea loc la monumentele eroilor, la marile mausolee, precum și la cimitirele și parcelele de onoare din municipiile reședință de județ și în localitățile în care sunt dislocate unități și mari unități.
Conform HG nr.309/2015, în toate lăcașele de cult se vor trage clopotele la ora 12.00, iar în instituțiile publice și unitățile de învățământ se va păstra un moment de reculegere în semn de omagiu pentru eroii patriei. Festivitățile de comemorare vor începe după oficierea Sfintei Liturghii a Înălțării Domnului.
***
Omagierea eroilor patriei își are punctul de origine în contextul creat după Primul Război Mondial când, prin semnarea acordurilor de pace de la Paris (1919-1920), țara noastră reușea să obțină recunoașterea internațională a înfăptuirii unui deziderat național, făurirea României Mari. Acest moment de împlinire națională nu ar fi fost posibil fără jertfa a circa 330.000 militari români căzuți la datorie pe câmpurile de luptă în bătăliile primei mari conflagrații mondiale.
În semn de recunoștință pentru efortul și dăruirea militarilor s-a hotărât, prin Decretul-lege nr. 1.693 din 4 mai 1920, ca Ziua Eroilor să fie decretată sărbătoare națională și să fie celebrată, "cu mare fast religios, școlar, militar și național", în Ziua Înălțării Domnului (a 40-a zi de la Sfintele Sărbători de Paște). Decizia a fost preluată de Parlamentul României în anul 1995, iar în anul 2003, prin Legea privind regimul monumentelor și operelor comemorative de război, sărbătoarea Înălțării Domnului a fost proclamată drept sărbătoare națională a poporului român.
Biroul de Presă