Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Întâlnirea ministrului Mircea Dușa cu directorul executiv al Agenției Europene de Apărare, Jorge Domecq
Temele abordate pe parcursul discuțiilor s-au focalizat pe pregătirea următoarei reuniuni a Consiliului European din luna iunie, rolul EDA în calitatea sa de interfață între ministerele apărării și diferitele politici ale Uniunii Europene cu impact asupra acestui domeniu, pe consolidarea industriei de apărare europene și implicarea Ministerului Apărării Naționale în proiectele derulate sub egida Agenției.
În acest sens, au fost abordate subiecte referitoare la facilitarea accesului Întreprinderilor Mici și Mijlocii din industria națională de apărare pe piața produselor pentru apărare, la mecanismele de finanțare puse la dispoziție de Comisia Europeană, precum și la implicarea acestora în programele de cercetare tehnologică.
Pe parcursul întâlnirii, ministrul Dușa a accentuat implicarea României în proiectele inițiate de Agenție, urmărindu-se în special dezvoltarea acelor capacități militare care nu pot fi realizate la nivel național. De asemenea, au fost evidențiate proiectele de cooperare multinațională promovate în cadrul inițiativei de dezvoltare și utilizare în comun a capacităților (Pooling and Sharing), acestea reprezentând, de altfel, o preocupare permanentă a structurilor naționale cu responsabilități în domeniul planificării apărării.
Directorul executiv Jorge Domecq a apreciat susținerea activă a ministerului român al apărării față de proiectele EDA și a accentuat importanța menținerii unui nivel ridicat de competitivitate al industriei europene de apărare, cu impact direct asupra dezvoltării economiilor și al securității țărilor membre.
Biroul de Presă