Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Mesajul ministrului apărării naționale, Mircea Dușa, cu ocazia Zilei Armatei României
Faptele de arme ale celor care și-au jertfit viața pentru libertatea noastră și independența patriei sunt un exemplu pentru toți românii, iar eroii acelor vremuri sunt omagiați, de Ziua Armatei, prin ceremonii militare organizate la monumentele ridicate în țară în memoria lor, dar și în locurile unde au avut loc cele mai aprige lupte.
Datorăm profund respect soldaților români care au luptat cu toată ființa și puterea lor, propulsați de flacăra lăuntrică a patriotismului și sentimentul datoriei. Oarba de Mureș, Păuliș, Odorhei, Reghin, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureș, Turda, Cluj-Napoca, Oradea, Turda, Carei sau Satu Mare sunt doar câteva dintre reperele care au marcat epopeea eliberării Ardealului de Nord Vest, scrise cu sânge și sacrificii.
Respect și admirație datorăm și supraviețuitorilor acestei conflagrații, veteranii celui de Al Doilea Război Mondial, depozitarii unor experiențe de luptă și de viață memorabile, adevărate modele pentru mai tinerii lor camarazi.
Generațiile prezentului, militarii profesioniști de toate gradele care își slujesc în prezent Țara sub Drapel, au, în esență, aceleași misiuni ca și înaintașii lor: apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale, unității și democrației constituționale ale României. Tocmai de aceea, participarea Armatei României la operațiuni umanitare, de menținere a păcii, precum și la operațiuni de combatere a terorismului, la nivel subregional și regional, a fost, este și va rămâne obiectivul major al politicii noastre de securitate și apărare.
Aceste misiuni internaționale ale militarilor români sunt dovada faptului că țara noastră și-a asumat cu responsabilitate calitatea de furnizor important de securitate în regiunea sa, contribuind din plin la sprijinirea efortului comunității internaționale pentru instaurarea în lume a unui climat de securitate.
Profesionalismul și puterea de sacrificiu demonstrate de militarii noștri în teatrele de operații au consolidat statutul României de membru activ și credibil al Alianței Nord-Atlantice.
Calitatea de membru al NATO, cea mai puternică alianță politico-militară a lumii, aduce pentru țara noastră cele mai solide garanții de apărare din întreaga noastră istorie. Iar evoluțiile situației de securitate din regiunea noastră demonstrează, o data în plus, importanța opțiunii strategice pe care România a făcut-o după 1989, aceea de a se alătura și integra în spațiul euro-atlantic.
De aceea, gândurile mele pleacă în mod special către militarii care și-au servit țara sau care se află acum la datorie în teatrele de operații, în misiuni internaționale angajate de țara noastră. Vocea pe care România o are astăzi în NATO și în UE, în comunitatea internațională, este puternică și datorită prestației impecabile pe care dumneavoastră ați avut-o în aceste misiuni complexe, alături de camarazii dumneavoastră din celelalte armate ale lumii.
Acest moment de sărbătoare găsește instituția militară într-un amplu proces de transformare și modernizare, concomitent cu profesionalizarea forțelor și instruirea comandamentelor, în consens cu cerințele de interoperabilitate cu armatele țărilor membre ale NATO.
Creșterile bugetare pentru apărare din ultimii ani fac posibilă continuarea procesului de înzestrare și modernizare a armatei. Va trebui să investim mai mult în pregătire, echipamente și tehnică militară de vârf, necesare asigurării condițiilor de interoperabilitate cu armatele membre ale NATO. Toate acestea presupun un înalt profesionalism al personalului militar, multă conștiinciozitate și disciplină riguroasă.
Avem încredere în profesionalismul și în puterea dumneavoastră de muncă, iar calitățile morale și profesionale pe care le-ați probat cu prilejul numeroaselor activități organizate pe plan intern și internațional ne îndreptățesc să privim viitorul cu optimism.
La ceas aniversar, vă adresez dumneavoastră, militarilor și întregului personal civil al Ministerului Apărării Naționale, cele mai sincere felicitări și succese depline în nobila misiune încredințată de popor.
Aceleași felicitări se îndreaptă și către cadrele militare în rezervă și în retragere și un sincer omagiu vă aduc dumneavoastră, distinși veterani de război, pentru sacrificiul făcut în slujba patriei.
Vă doresc multă sănătate și bucurii alături de cei dragi !
La mulți ani !
Biroul de Presă