Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Militarii continuă să acționeze în sprijinul populației afectate de inundații
În localitatea Măceșu de Jos, județul Dolj, o automacara de 40 de tone acționează pentru descărcarea de locuințe modulare, iar șase autotrailere ale M.Ap.N. transportă locuințe modulare din localitatea Dridu, Ialomița, la Vaideeni, județul Vâlcea.
În județul Argeș, 33 de militari cu două autocamioane continuă misiunile pentru deblocarea căilor de comunicații pe raza localității Bascov.
Autocisterne militare transportă carburanți pentru alimentarea mijloacelor tehnice care acționează în județele Olt și Dolj.
* * *
Din 29 iulie până în prezent, aproximativ 650 de militari ai Armatei României, cu 75 de mijloace tehnice din dotare, au executat 34 de intervenții în județele Argeș, Caraș-Severin, Dolj, Olt, Vâlcea și Timiș. Misiunile au avut ca scop evacuarea de persoane aflate în pericol, transportul de apă, alimente și bunuri de primă necesitate, consolidarea de diguri, deblocarea și reabilitarea căilor de acces.
Biroul de Presă