Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Militarii răniți internați în Germania, vizitați de familii
Starea de sănătate a militarilor are o evoluție pozitivă. Acest lucru a reieșit din informarea făcută de echipa medicală a spitalului.
Ministrul Dușa a mulțumit comandantului Centrului Medical, colonel Judith Lee, în numele tuturor militarilor români, pentru îngrijirile și condițiile asigurate răniților, oferindu-i acesteia Emblema de Onoare a Armatei României: "De-a lungul timpului, prin acest spital au trecut peste 65 de militari români, răniți în diferite teatre de operații. Mă bucur să mă aflu astăzi aici, împreună cu familiile militarilor noștri, mai ales că se apropie și Sărbătorile Pascale, să simtă că sunt mai aproape de casă".
La rândul său, colonelul Lee a spus: "Vreau să vă asigur că vom fi mereu aici pentru a vă îngriji răniții. Și doresc să mulțumesc tuturor militarilor români pentru participarea la operațiunile din teatrul de operații din Afganistan".
În cadrul unei scurte ceremonii, ministrul apărării naționale l-a înaintat în grad pe sublocotenentul Ionuț Alin Marinescu, mulțumindu-i pentru curajul său și pentru felul în care și-a făcut datoria, exprimându-și speranța că prezența familiei îi va aduce alinare. "Imediat ce se dă citire ordinului te vom lăsa numai cu familia ta", a spus ministrul Dușa, iar locotenentul Marinescu i-a replicat: "Domnule ministru, și dumneavoastră faceți parte din familia mea. Sunt mândru că am reușit să îmi îndeplinesc atribuțiile, că am reușit să îmi servesc țara, dar îmi pare rău pentru camaradul pierdut".
De asemenea, ministrul apărării le-a înmânat Emblema de Merit în Slujba Păcii, clasa I, caporalilor clasa a III-a Marius Bogdan Radu și Eugen Valentin Pătru.
Pe timpul vizitei la baza militară din Ramstein, ministrul Dușa s-a întâlnit cu generalul-maior Richard C. Longo, locțiitor al comandantului Forțelor Terestre Americane dislocate în Europa și comandant al Forțelor Terestre ale SUA în cadrul NATO.
Biroul de Presă