Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Ministrul Mircea Dușa: Consolidarea cooperării europene pentru dezvoltarea capabilităților militare face ca UE să devină mai puternică
Una dintre temele reuniunii a fost dezvoltarea capacităților militare. "Este importantă conștientizarea, la nivelul opiniei publice europene, a necesității dezvoltării capacităților militare în vederea creșterii autonomiei strategice a UE în managementul situațiilor de criză. Într-adevăr, securitatea și apărarea contează", a declarat ministrul Mircea Dușa, exprimându-și speranța că acest lucru va fi reflectat într-o susținere adecvată a domeniului apărării în interiorul statelor membre ale UE.
Strategia Europeană de Securitate Maritimă a fost un alt subiect dezbătut de către miniștrii apărării din statele Uniunii Europene. În acest context, ministrul Mircea Dușa a afirmat faptul că „documentul trebuie să poziționeze UE ca un partener credibil și eficient în domeniul maritim global, dar și să faciliteze o abordare strategică și transectorială a securității maritime” printr-o concepție echilibrată a tuturor bazinelor de interes pentru Uniune, inclusiv în contextul riscurilor și amenințărilor actuale la Marea Neagră.
Reuniunea Consiliului Afaceri Externe în format miniștri ai apărării a determinat și o dezbatere politică de amploare privind impactul crizei din Ucraina asupra politicii de apărare europene.
"Susținem pe deplin obiectivul de creare a unei baze tehnologice și industriale europene competitive, care să ofere Uniunii Europene autonomia și capacitățile militare necesare", a mai declarat ministrul apărării naționale în cadrul reuniunii Comitetului Director al Agenției Europene de Apărare, ce a precedat reuniunea Consiliului Afaceri Externe.
În acest context, România va sprijini propunerile menite să contribuie la promovarea convergenței planificării statelor membre prin creșterea transparenței proceselor de planificare națională.
Consolidarea industriei de apărare a constituit o altă temă importantă a reuniunii. România își va asuma la nivel strategic unele obiective în ceea ce privește asigurarea capacităților militare, în sprijinul dezvoltării industriei de apărare europene.
Biroul de Presă