Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Viceprim-ministrul muntenegrean în vizită la Ministerul Apărării Naționale
Pe agenda celor doi oficiali s-au aflat subiecte din domeniul cooperării la nivel regional, cu accent pe cooperarea militară bilaterală. De asemenea, au fost discutate aspecte privitoare la conturarea noii posturi a NATO, în contextul încheierii misiunii ISAF în Afganistan.
Mircea Dușa a exprimat disponibilitatea țării noastre de a intensifica dialogul politico-militar între cele două țări și a apreciat modul constructiv în care Muntenegru participă la dezvoltarea proiectelor din cadrul inițiativei de cooperare regională Procesul Reuniunilor Miniștrilor Apărării din Sud-Estul Europei (SEDM), a cărei președinție a fost preluată de țara noastră în anul 2013, împreună cu cea a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP). Ministrul român a arătat că România și Muntenegru au poziții similare referitoare la viitorul SEDM, punând accent pe calitate, eficiență și pragmatism în dezvoltarea proiectelor acestei inițiative.
"Apreciem realizările obținute de Muntenegru în procesul de reformă pe calea integrării euroatlantice și contribuția constantă în cadrul ISAF, la operațiunile conduse de NATO, precum și disponibilitatea de a contribui la misiunea de instruire, consiliere și asistență post-ISAF", a declarat ministrul Dușa, care a subliniat că România este un susținător al aspirațiilor de integrare europeană și euroatlantică ale Muntenegru.
Biroul de Presă