Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Acorduri semnate la M.Ap.N între miniștrii român și moldovean ai apărării
"Semnarea acordului privind protecția reciprocă a informațiilor militare clasificate reprezintă un pas important în dezvoltarea relațiilor militare bilaterale. Acordul respectă prevederile legislației românești în domeniul protecției informațiilor clasificate", a spus ministrul Mircea Dușa.
Referitor la protocolul privind cooperarea în domeniul învățământului militar, miniștrii au precizat că documentul conține noi reglementări ale condițiilor în care se desfășoară pregătirea personalului Ministerului Apărării din Republica Moldova în instituții militare de învățământ românești.
De asemenea, ministrul Mircea Dușa a făcut cunoscut că România sprijină o angajare mai activă a Republicii Moldova în activitățile și acțiunile sub egida Politicii de Securitate și Apărare Comună a Uniunii Europene, ca parte a procesului de integrare europeană.
La rândul său, ministrul Vitalie Mariunță a mulțumit pentru sprijinirea eforturilor Republicii Moldova de intensificare a relațiilor cu Uniunea Europeană și cu NATO și a apreciat că cele două documente oficiale semnate astăzi vor contribui la modernizarea Armatei moldovene.
Biroul de Presă