Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
ZIUA DRAPELULUI NAȚIONAL
Marți, 25 iunie, începând cu ora 19.00, va avea loc o scurtă ceremonie de coborâre a drapelului, care va fi depus la biserica Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazul", din Bd. Gl. Vasile Milea, nr. 5-7.
Miercuri, 26 iunie, începând cu ora 09.00, drapelul va fi adus în piață, va fi binecuvântat de un preot militar și va fi ridicat pe catarg în acordurile Imnului național al României.
La acest eveniment au fost invitați reprezentanți ai unor instituții civile, militare și religioase, atașați militari străini acreditați la București, veterani de război, cadre militare în rezervă și în retragere.
Militari din celelalte garnizoane din țară vor participa la ceremoniile publice de înălțare a Drapelului național organizate de autoritățile publice locale. De asemenea, în marile unități și în comandamente sunt organizate activități cu caracter evocator consacrate istoriei drapelului.
Ziua drapelului național a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 și se sărbătorește în fiecare an la data de 26 iunie.
Biroul de Presă