Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Reuniune bilaterală cu ministrul afgan al apărării, Bismillah Khan Mohammadi
Un sprijin direct pe care România îl poate oferi în spiritul creșterii calitative a Armatei Naționale Afgane poate fi pregătirea și chiar formarea unui număr de ofițeri, subofițeri și maiștri militari în instituțiile române de formare și instruire, "care se bucură de recunoaștere și apreciere internațională", a transmis Mircea Dușa. Această ofertă a fost acceptată de ministrul afgan, urmând ca un acord, în acest sens, să fie elaborat în viitorul apropiat.
Bismillah Khan Mohammadi a mulțumit României pentru sprijinul acordat de către trupele românești în procesul de instrucție și a apreciat profesionalismul de care Armata română dă dovadă, conform cerințelor misiunii NATO. Este pentru prima dată când un ministru al apărării român se întâlnește cu ministrul afgan al apărării.
Ministrul Mircea Dușa a lansat o invitație ministrului afgan de a vizita România, ocazie cu care se pot discuta și posibile parteneriate de cooperare legate de segmentul industriei de apărare, împreună cu instituțiile abilitate ale statului român.
La Kabul, la comandamentul Forței Internaționale de Asistență pentru Securitate (ISAF), ministrul Mircea Dușa s-a întâlnit cu generalul-locotenent Nick Patrick Carter, locțiitor al comandantului ISAF și adjunctul reprezentantului special civil al NATO, Andrew W. Steinfeld. În cadrul întâlnirii, generalul-locotenent Carter a mulțumit României pentru importanta contribuție la operația NATO de stabilizare și asistență, prezentând evoluția la zi a situației. De asemenea, a fost abordată problematica viitoarei misiuni NATO, sarcinile acestei misiuni și provocările la care trebuie să răspundă.
De la Kabul, deplasarea a continuat la Kandahar, unde ministrul a vizitat tabăra de tranzit, elementul național de sprijin, compania de protecție a forței care participă la securizarea bazei și a avut întâlniri cu militarii din aceste structuri. Cu această ocazie, acesta a verificat starea de funcționare a tehnicii ce urmează să fie dislocată, rezultatele fiind bune.
Facilitățile de instruire pentru recunoașterea dispozitivelor explozive improvizate și simulatorul M Roller au fost în atenția delegației.
O altă întâlnire a fost cea cu generalul-maior Robert B. Abrams, RC-South, și cu generalul de brigadă John L. Dolan, comandantul bazei Kandahar. Aceștia au apreciat activitatea militarilor români și au prezentat evaluarea situației actuale.
* * *
Ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, a efectuat marți, 9 aprilie, o misiune în Afganistan, împreună cu o delegație militară formată din șeful Statului Major General, general-locotenent Ștefan Dănilă, directorul general al Direcției Generale de Informații a Apărării, general-maior Marian Hăpău, locțiitorul șefului SMG, general-locotenent Valeriu Nicuț și comandantul Comandamentului Logistic Întrunit, general-locotenent Cătălin Zisu.
Biroul de Presă