Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Ministrul Mircea Dușa s-a întâlnit cu ambasadorul Statului Israel în România
Cei doi oficiali au abordat subiecte referitoare la evoluția situației din Orientul Mijlociu și la relațiile de cooperare militară.
"Înțelegem preocuparea autorităților israeliene pentru asigurarea protecției și siguranței propriilor cetățeni, reiterăm poziția noastră privind soluționarea pe cale pașnică a conflictului israeliano-palestinian, dar și preocuparea României față de dimensiunea umanitară a situației din Gaza, inclusiv din perspectiva prezenței unor cetățeni români în această zonă", a spus ministrul Dușa.
De asemenea, referindu-se la căile de aprofundare a dialogului strategic existent la nivelul celor două instituții militare, oficialii au fost de acord cu desfășurarea, în continuare, a activităților de instruire în comun la nivelul categoriilor de forțe, inclusiv în ceea ce privește combaterea terorismului.
La rândul său, ambasadorul Dan Ben-Eliezer a subliniat faptul că Statul Israel este unul dintre cei mai importanți parteneri ai României în domeniul industriei de apărare, programele desfășurate până în acest moment fiind un real succes.
Biroul de Presă