Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Documentare parlamentară la Ministerul Apărării Naționale
„Sperăm că inițiativele noastre legislative vor fi susținute de dumneavoastră și că, în urma aprobării acestora, cariera militară va deveni atractivă pentru tinerii din România”, a declarat astăzi, la sediul Ministerului Apărării Naționale, ministrul Teodor Atanasiu, în fața membrilor comisiilor de apărare din Senat și Camera Deputaților.
Generalul Eugen Bădălan, șeful Statului Major General, i-a asigurat pe parlamentari că forțele armate răspund cerințelor care rezultă din angajamentele internaționale asumate de România.
Ministrul apărării naționale, șeful Statului Major General, secretarii de stat și șefi ai structurilor centrale i-au informat pe membrii celor două comisii cu privire la măsurile inițiate pentru dezvoltarea capacității instituționale și combative a structurilor militare. Au fost prezentate strategia de transformare a Armatei României, concepția de operaționalizare a forțelor destinate apărării colective și participarea la misiuni în teatrele de operații din Balcani, Irak și Afganistan.
De asemenea, în cadrul dezbaterilor au fost abordate aspecte ale participării la politica europeană de securitate și apărare, ale managementului resurselor umane, reconversiei profesionale a personalului disponibilizat și înzestrării armatei în raport cu misiunile care îi revin.
Activitatea de documentare a inclus și discuții pe tema proiectelor de îmbunătățire a legislației din domeniul apărării, concepute să vină în sprijinul transformării organismului militar, ca o cerință de actualitate ce decurge din statutul României de țară membră a NATO și, în perspectivă, a Uniunii Europene.
Pe parcursul dezbaterilor s-a remarcat faptul că integrarea euroatlantică a României determină o modificare substanțială a statutului și identității strategice a țării noastre. Membrii comisiilor au apreciat că măsurile de reformă în curs de desfășurare la nivelul instituției militare au nevoie, în continuare, de susținerea adecvată din partea Parlamentului României.
Imagini de la activitate (casetă DVcam) pot fi solicitate de redacțiile de televiziune interesate de la locotenent-colonelul Marian Dinu, tel. mobil 0724-322.088.
Biroul de Presa al M.Ap.N.