Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Comunicat de presă
Ziua Armatei României va fi sărbătorită prin arborarea Drapelului Național la toate sediile instituțiilor militare, ridicarea Marelui Pavoaz la bordul navelor militare maritime și fluviale și prin organizarea unor ceremonii militare și activități comemorative în toate garnizoanele din țară, în teatrele de operații și în țările în care România are acreditați atașați ai apărării.
În Capitală, începând cu ora 11.00, vor mai avea loc ceremonii militare la Monumentul Eroilor din al II-lea Război Mondial, amplasat în fața Universității Naționale de Apărare "Carol I", și la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol.
Militarii Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazul" vor desfășura o ceremonie de retragere cu torțe, începând cu ora 18.30, pe următorul itinerar: Palatul Cercului Militar Național, Bulevardul Regina Elisabeta, Piața Operei, Piața Leu, Bulevardul General Vasile Milea.
Statele majore ale categoriilor de forțe ale armatei, comandamentele, marile unități și unitățile militare de pe întreg teritoriul țării organizează, cu acest prilej, Ziua Porților Deschise și activități cultural-artistice și sportive, simpozioane, întâlniri cu veteranii de război, expoziții, gale de filme și spectacole.
În țările în care România are acreditați atașați ai apărării se vor organiza expoziții de carte, de publicații și fotografie, cu tematică militară, precum și ceremonii de depuneri de coroane și jerbe de flori la cimitire și monumente ale ostașilor români.
Militarii români din teatrele de operații vor sărbători Ziua Armatei prin organizarea unor ceremonii militare și a unor activități culturale și sportive la care vor fi invitați și parteneri din coalițiile multinaționale.
Biroul de Presă