Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
COMUNICAT DE PRESĂ
În cadrul aceleiași ceremonii, au fost medaliați cu "Emblema Onoarea Armatei României" 20 de ofițeri și 22 maiștri militari și subofițeri care au făcut parte din echipajele aeronavelor militare C-130 Hercules și C-27 J Spartan sau din personalul nenavigant, în cadrul misiunilor de repatriere a cetățenilor din Libia.
Ministrul Gabriel Oprea a evidențiat, cu acest prilej, însemnătatea operațiunii desfășurate, arătând că Armata României a dus la bun sfârșit o misiune extrem de complexă, care va rămâne la loc de cinste între faptele de devotament ale militarilor români.
"Pentru prima dată după al doilea Război Mondial, Armata Română a fost implicată într-o operație de evacuare aeriană a unor cetățeni aflați în pericol într-o țară străină și, spre mândria fiecărui român, misiunea a fost încheiată cu succes, iar compatrioții noștri se află în afara oricărui pericol. Reușita acestei misiuni de o complexitate deosebită a fost posibilă, în primul rând, prin colaborarea excelentă și sincronizarea eforturilor Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Externe și ale instituțiilor statului cu atribuții în domeniul securității naționale", a spus ministrul Gabriel Oprea.
Ministrul apărării naționale a mulțumit echipajelor aeronavelor militare pentru eforturile extraordinare depuse și a evidențiat profesionalismul dovedit în executarea misiunilor prin care au fost evacuate cu succes 317 persoane, din care 231 de români și 86 de cetățeni străini.
"Așa cum Armata a fost întotdeauna alături de popor, în misiunile umanitare și de intervenție desfășurate pe teritoriul național, și aceste echipaje din Forțele Aeriene Române și-au îndeplinit cu devotament, credință și onoare datoria față de patrie. Dincolo de rigorile vieții de militar, astăzi este un bun moment pentru a vorbi despre solidaritate, curaj și modestie. Militarii români, fie că ne onorează prin faptele lor în teatrele de operații, fie că vin în ajutorul oamenilor afectați de inundații, fie că își fac datoria la bordul avioanelor, dau un puternic și frumos exemplu de solidaritate", a subliniat ministrul Gabriel Oprea.
În perioada 24 februarie - 4 martie, echipajele de pe aeronavele militare conduse de comandorul Viorel Pană, căpitan-comandorii Adrian Takacs, Mihai Roșca, Marian Dinescu, Ion Stăiculescu și locotenent-comandorii Bogdan Dogaru și Emil Tecuceanu, au efectuat șapte misiuni de evacuare, aeronavele străbătând 29.217 kilometri în 76 de ore de zbor.
Biroul de presă