Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
COMUNICAT DE PRESĂ
Un număr de 75 de militari vor lua în primire, de la contingentul maghiar, rolul de națiune conducătoare a aeroportului afgan, încadrând funcții din structura administrativă și din cea de comandă ale aeroportului. Detașamentul românesc își va desfășura activitatea în cadrul Forței de Asistență de Securitate din Afganistan, ISAF, aflată sub comanda operațională a NATO.
În mesajul transmis militarilor, ministrul apărării naționale Gabriel Oprea a arătat: "Ați muncit mult pentru a putea raporta că aveți capacitatea să duceți la îndeplinire această misiune de o importanță deosebită pentru Forțele Aeriene, pentru Armată, pentru prestigiul României, ca țară membră a Alianței Nord-Atlantice. Am convingerea că atenta selecție a personalului și perioada intensă de pregătire, care a precedat această ceremonie, au creat premisele unei misiuni de succes, la cele mai înalte standarde."
Ministrul Gabriel Oprea i-a îndemnat pe militarii Detașamentului KAIA să urmeze exemplul colegilor care au îndeplinit în urmă cu cinci ani aceeași misiune, în care au obținut rezultate excelente și au probat, o dată în plus, profesionalismul și seriozitatea pentru care aviatorii militari sunt renumiți în țară și peste hotare.
"Vă veți desfășura activitatea într-un mediu multinațional, având în subordine și colaborând cu militari din alte state și va trebui să fiți în măsură să asigurați permanent, împreună cu ceilalți participanți la Forța Internațională de Asistență de Securitate, executarea unor misiuni complexe, care vor acoperi toată gama de activități caracteristice domeniului, de la comanda și sprijinul operațiilor aeriene până la asigurarea protecției forțelor ce tranzitează cel mai important nod aeroportuar al Afganistanului.
Știu că aveți înaintea dumneavoastră o misiune dificilă. Vă revine responsabilitatea de a coordona activitățile pe un aerodrom care deservește zilnic între 450 și 500 de zboruri diferite, într-o zonă aflată în permanență sub semnul amenințărilor teroriste", a mai precizat ministrul apărării naționale, care și-a exprimat convingerea că Forțele Aeriene Române vor înregistra, prin militarii selecționați pentru complexa misiune la conducerea Aeroportului Internațional din Kabul, rezultate remarcabile la încheierea misiunii.
La ceremonia de astăzi au participat, alături de rudele militarilor care pleacă în misiune, cadre militare în activitate și reprezentanți ai Statului Major al Forțelor Aeriene și ai Statului Major General.
România este prima țară NATO care va executa această misiune pentru o perioadă de un an de zile, rotirea detașamentelor realizându-se la un interval de șase luni.
Printre misiunile principale pe care militarii români le vor îndeplini la conducerea aeroportului se numără coordonarea operațiilor aeriene zilnice, procesare aeroportuară sau prelucrarea informațiilor meteo. De asemenea, militarii români vor asigura sprijinul logistic al operațiunilor de pe aeroport, precum și protecția forței - securitate aeroportuară, control acces, poliție militară, descoperire și neutralizare dispozitive explozive improvizate.
Biroul de presă