Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
INFORMAȚIE DE PRESĂ
Aeronava C-130 HERCULES va ateriza pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, în cursul dimineții de duminică, după ora 04.00.
Aeronava militară C-27 J SPARTAN, aflată în a doua misiune, a aterizat sâmbătă, la ora 18.10, în Malta, unde va rămâne în așteptare, pregătită să decoleze de urgență, în funcție de necesarul de zboruri stabilit de M.Ap.N. și M.A.E.
Ministrul apărării naționale, Gabriel Oprea a ordonat celulei de criză din minister să ia toate măsurile necesare astfel încât să poată fi evacuați în siguranță toți cetățenii români care solicită acest lucru autorităților competente. Misiunea Forțelor Aeriene ale Armatei României, desfășurată în aceste zile, este prima operațiune de evacuare aeriană a unor cetățeni aflați în pericol într-o țară străină, după cel de-al Doilea Război Mondial. Ca urmare a activării la nivelul UE a mecanismului de monitorizare și informare pentru protecție civilă, cu scopul sprijinirii cetățenilor europeni din Libia, în spirit de solidaritate și întrajutorare cu țările Uniunii Europene, ministrul Gabriel Oprea a aprobat ca la bordul aeronavelor militare române să aibă acces, alături de cetățenii români, și cetățeni ai altor state.
Ministerul Apărării Naționale va informa cu promptitudine opinia publică în ceea ce privește zborurile aeronavelor militare de transport care acționează în cadrul acestei operațiuni.
Miercuri, 23 februarie, Guvernul a adoptat o hotărâre pentru aprobarea unor măsuri speciale, ca urmare a stării de criză și urgență umanitară din Marea Jamahirie Arabă Libiană Populară Socialistă. Executivul a alocat suma de 900.000 de lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, pentru plata cheltuielilor aferente activităților de transport și asistență consulară la evacuarea persoanelor afectate de starea de instabilitate din Libia.
Biroul de presă