Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
COMUNICAT DE PRESĂ
Secretarul de stat Mihail Vasile-Ozunu a prezentat mesajul ministrului apărării naționale, Gabriel Oprea, în care se arată că participarea instructorilor militari argeșeni la această misiune reprezintă încă o dovadă a faptului că România sprijină eforturile Alianței, atât prin suplimentarea efectivelor de luptători, cât și prin încadrarea funcțiilor de instructori în noile centre de instruire afgane.
"Mă bazez pe capacitatea dumneavoastră de a vă pune în valoare cunoștințele, de a interacționa și coopera atât cu militarii Alianței, cât și cu cei afgani, pentru a duce la bun sfârșit misiunea încredințată și pentru a atinge obiectivele de instruire planificate, în toate domeniile în care sunteți specializați. Vă cer să pregătiți cu seriozitate misiunile primite, să fiți disciplinați și corecți cu militarii pe care îi instruiți. Utilizați forța exemplului personal, respectați procedurile de lucru și instrucțiunile primite. Acționați permanent cu calm și înțelegere, gândind în amănunt fiecare variantă de urmat, la riscuri și amenințări.
Sunt încrezător că, timp de șase luni, veți consolida prestigiul misiunii românești ANA Training și vă veți face datoria cu hotărâre și curaj", le-a transmis ministrul Gabriel Oprea instructorilor argeșeni.
Urându-le succes în misiune, ministrul Gabriel Oprea i-a asigurat pe militari că va fi permanent cu gândul și cu sufletul alături de militarii care pleacă acum în misiune, de familiile rămase acasă, precum și alături de toți militarii români care în prezent își îndeplinesc cu demnitate și onoare misiunile în Afganistan și în Balcanii de Vest, în efortul de a asigura securitatea în aceste zone ale globului, conform angajamentelor asumate.
La eveniment au participat, alături de familiile militarilor, reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, ai autorităților publice locale, veterani de război, cadre militare în rezervă și în retragere.
* * *
Detașamentul "Școala de Tancuri Kabul", comandat de căpitanul Adrian Stanciu, cuprinde o echipă alcătuită din 5 militari, care va executa misiuni de asistență militară în folosul instructorilor afgani.
Echipa de instructori pentru Școala de Subofițeri a Armatei Naționale Afgane, comandată de maiorul Ion Martin, compusă din 10 militari, va executa activități pentru organizarea și desfășurarea procesului de formare a subofițerilor în cadrul Armatei Naționale Afgane.
Echipa de instructori în cadrul Batalionului de instruire funcții specializate, comandată de căpitanul Valentin Mărcuș, compusă din 5 militari, va instrui militarii afgani în cadrul Batalionului de instruire funcții specializate.
Biroul de presă